"Ciorba" din titlul cronicii apare nu numai pentru că filmul include "bucătăria" în titlu, dar şi pentru că, de fapt, ideea de "ciorbă reîncălzită" caracterizează perfect situaţia în faţa căreia ne aflăm: un film făcut pentru televiziune, Război în bucătărie, difuzat pe micul ecran în vara lui '98, e, practic, lansat a doua oară pe piaţă, de astă dată pe marele ecran; între cele două premiere au trecut aproape trei ani.

Drumul, de obicei, e invers: un film difuzat în săli ajunge, la un moment dat, să fie difuzat şi de televiziune. Rareori - şi numai dacă un film de televiziune are un succes răsunător - un producător se încumetă să investească bani şi pentru o translare a filmului de televiziune în sălile de cinema. Război în bucătărie n-a fost un succes de acest gen; nici un producător cu o minimă luciditate nu şi-ar putea imagina că un "spectator normal", după ce a văzut o dată filmul la televizor, s-ar mai duce să-l revadă în sală, transpus de pe 16 pe 35 mm! De ce acest ocol? E limpede că raţiunile au fost exclusiv financiare: la început s-au găsit bani doar pentru un film de televiziune, apoi s-au mai găsit nişte bani. Cum zice scenaristul, Răsvan Popescu (în prefaţa scenariului): "A fost un infern. Oricum e un infern să faci film în România, care produce două pe an (şi nici atît - n.n.).Niciodată nu-ţi ajung banii şi toată energia se cheltuie alergînd după ei. Pînă la urmă eşti sleit şi nu mai vrei decît să se termine odată". Dar, "pînă la urmă", iată, totul s-a terminat cu bine, chiar dacă pe un traseu nefiresc. Pentru că, într-o cinematografie cu mecanisme normale, am fi văzut filmul, de la bun început, din '98, aşa cum se prezintă el acum; pentru ca absurdul să fie complet, aflăm dintr-un articol al regizorului, Marius Theodor Barna, că filmul a fost terminat încă de acum un an şi jumătate şi de atunci şi-a aşteptat, în cutii, lansarea! În aceste