De cîţiva ani, dar cu o mai mare pregnanţă în ultimii doi, se duce o campanie sistematică şi ofensivă pentru impunerea pe piaţă a unor caraghioase lucrări de sculptură atribuite lui Constantin Brâncuşi. Acum, cînd anul Brâncuşi este aproape consumat pe jumătate, faptul că nu s-a făcut nimic pentru clarificarea acestui fenomen echivalează cu un faliment răsunător al proiectului comemorativ şi al ideii de consolidare a prezenţei lui Brâncuşi în spaţiul cultural şi spiritual românesc. Apariţia pe piaţă a acestor falsuri şi persistenţa nesancţionată în ceea ce priveşte promovarea lor constituie o repetare, la un alt nivel, mult mai primitiv ca manifestare şi mai direct ca ţintă, a acţiunii de pseudorestaurare întreprinse de Radu Varia. Aceeaşi dorinţă de autosemnalare, de construcţie a imaginii publice şi de cîştig financiar poate fi regăsită şi aici ca şi în cazul lui Varia. Cel care a lansat pe piaţă acele jenante produse de artizanat kitsch, pe care, iniţial, nimeni nu le-a băgat în seamă tocmai datorită imposturii lor evidente, este dl Lucian Radu Stanciu, sociolog, cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei Române. Fără nici o pregătire în domeniul artelor plastice - dl Stanciu nu este nici sculptor, nici critic şi nici istoric de artă, nu este nici măcar membru al U.A.P., singura structură profesională în care se regăsesc oamenii de specialitate -, domnia sa a pornit o campanie furibundă pentru acreditarea unor pastişe stîngace şi neprofesioniste drept lucrări necunoscute ale lui Brâncuşi, dar şi o acţiune virulentă de hărţuire şi de intimidare juridică a acelor specialişti care au denunţat falsul şi au demascat impostura. Lui i s-au asociat, în mediile scrise şi vizuale, precumpănitor în acelea cu orientări naţionalist-comuniste, tot felul de diletanţi, de la eminescologul catastrofic şi profesorul de la şcoala SRI, Nicolae Georgescu, la scriitorul