De cîte ori ceva nu mergea, toţi cei din jurul meu se întorceau cu gîndul în anii '70. Primele comparaţii porneau de la programul TV: îmi amintesc şi acum de filmele chinezeşti, nord-coreene - îl ştiţi pe acela cu ţăranii sărutînd autobuzul care-l aducea pe preşedinte în vizită de lucru? - ori albaneze ("Lustragiul", "Taulanti vrea o soră"). Apăsînd pe butonul 6 al aparatului "Opera", în drum către televiziunea bulgară, bunicul meu îşi amintea cu nostalgie de programele din '70: "mai ţineţi minte, dragă, Caragiu, săracu', şi Amza... şi revelioanele lu' Bocăneţ sau Cornel Patrichi!". La aşa subiect generos, toţi vecinii aflaţi în vizită de televizor la noi se înghesuiau să intre pe forum: "da' cînd îl imita Pittiş pe Tom Jones sau Dan Tufaru pe Adamo, vă mai aduceţi aminte?", "şi serialele, serialele", intervenea o doamnă de la scara vecină care făcea o socată extraordinară, "teribil ce mi-au plăcut Incoruptibilii, sau acela cu familia de engleji, Forsythe, şi Poldark era aşa de dulce..." Odată deschisă tema "la trecutu-ţi mare", era greu să o abandonezi aşa, dintr-odată. De obicei, la astfel de întruniri se consumau tot felul de prăjiturele, aflate în suferinţă din cauza margarinei sau uleiului. "După ce c-am stat două ore la coadă, n-am apucat decît două pacheţele de unt, şi alea numai apă", se lamenta una dintre tanti. Criza de alimente era, evident, mai importantă decît ştirile prezentate de una din surorile Marinov (Clara şi Vera) sau decît emisiunea "Spravoşnic" - un cuvînt care sună urît şi arată monstruos. Dacă în epoca optzecistă termenii la odinea zilei atunci cînd vorbeai despre mîncare erau "doar" (aveau doar creveţi), "numai" (am găsit numai adidaşi), ori variaţiuni pe aceeaşi temă, în anii '70... Ei bine, deceniul menţionat părea a se fi aflat, cel puţin pentru oamenii din jurul meu, sub semnul unei triade benefice: mult, bun şi ieftin.

Sibi