O nouă carte despre Malraux l-a readus în atenţie pe autorul Condiţiei umane, la aproape cinci ani după ce ocupase prima pagină a ziarelor, cînd rămăşiţele sale au intrat la Panthéon. Ceea ce se deduce din comentariile pe marginea cărţii este că biograful - el însuşi un ziarist cu vechi state de serviciu şi cu experienţa campaniilor mediatice - nu trece sub tăcere nici una din contradicţiile şi slăbiciunile ilustrului personaj, ba chiar inventariază scrupulos - după lungi cercetări de arhivă - toate legendele şi (s-o spunem direct) toate minciunile pe care Malraux le-a pus în circulaţie şi care priveau propria-i existenţă. Ca să fim drepţi, marea majoritate a acestor lucruri erau cunoscute. Dar despre Pol Vandromme sau Simon Leys, care se lansaseră nu demult într-o operaţie de demitizare, s-a spus că îl "denigrează" pe Malraux. Nici vorbă despre aşa ceva în cazul recentei cărţi a lui Olivier Todd; mai mult, pe lîngă elogiile pe care le primeşte biograful, se înregistrează, din cîte am văzut şi citit pînă acum, declaraţii de vibrantă admiraţie pentru omul şi scriitorul Malraux. Şi totuşi ... Lista mistificărilor ce-i pot fi atribuite fără dubii lui Malraux e impresionantă şi, pe alocuri, de-a dreptul şocantă. Să vedem cîteva (mă servesc mai ales de comentarille istoricului - au-dessus de tout soupçon - Michel Winock, în numărul pe mai din L'Histoire). Autodidact, a pretins că e licenţiat al Şcolii de Limbi Orientale şi că e doctor în litere. În 1923, în Cambodgia, e prins furînd statui de la templul Benteay Srei, dar va susţine că se afla acolo pentru a restaura faţada şi basoreliefurile. Avînd nevoie de bani pentru o nouă călătorie în Indochina, vinde tablouri false de Picasso şi Derain. Deschizînd o galerie de artă, afirmă (şi, evident, minte) că citeşte în sanscrită, că studiază persana şi că a stat cîteva luni în Pamir. Tot de domeniul fabulaţiei sînt călăt