Am aflat cu întîrziere de publicarea în România literară (nr. 10, 14-20 martie 2001) a unui text extrem de violent, semnat de dl Dorin-Liviu Bîtfoi. Intitulat "Despre dreptul la semnătură pe sacul cu bumbac" şi supratitrat "Manual de furt intelectual", articolul are ca principal obiect persoana subsemnatului; apoi, în planul imediat următor, o imprecizabilă listă de nedreptăţiri şi de necazuri la care le-aş/i-aş fi supus, cu iscusită premeditare şi imun la scrupule, pe tinerele şi pe tinerii ce au avut nefericirea de-a se fi prins în mrejele colaborării cu mine, pentru traducerea lucrării Dictionnaire des mille oeuvres cles de la philosophie (Nathan, 1993).
Pînă la urmă, am hotărît să nu-l frustrez din nou, lăsîndu-i articolul nebăgat în seamă - chiar dacă nu sînt pe deplin convins că dezlănţuirile sale merită moralmente un răspuns. Nu ştiu dacă e cazul să-i desluşesc aici d-lui Bîtfoi că strîmbătatea e una, iar furtul alta, că faptele controlabile-s una, iar nemulţumirile pătimaşe o alta...
Dacă dl Bîtfoi s-ar fi gîndit să-şi lămurească întîi anumite lucruri, şi abia pe urmă să stabilească vinovaţii, ar fi fost scutit măcar de o parte dintre actualele-i cătrăniri. Nu înţeleg de ce, cînd a fost la editură, printre lungile consideraţii despre persoana mea ("diabolică", zice-se), nu a găsit de cuviinţă să pună o întrebare elementară: cine şi pentru ce a decis ca menţionarea contribuţiilor să se facă în felul în care apare ea în volum? Dacă ar fi pus-o, cred că dl Stănciulescu i-ar fi relatat cinstit, după cum mi-a zis şi mie, că a fost vorba de cererea şi presiunile d-lui Velescu. Totodată, corect era să mai afle că nu am fost de acord cu discriminarea solicitată, insistînd pe masivitatea contribuţiei unora dintre membrii echipei. D.-L. Bîtfoi şi L. Pamfil fiind chiar cei nominalizaţi de mine.
De asemenea, convorbirea pe care a purtat-o cu dl
