Pentru mine, Taormina a-nceput la Bucureşti atunci cînd Biţă (George) Banu, după ce am stat la coadă să-i iau un autograf pe cartea sa Livada de vişini, teatrul nostru, mi-a zis: "Las' că ţi-l dau la Taormina!" Nu mai fusesem la Taormina (despre care auzisem că e "superbă"), nu apucasem să citesc "Jurnalul de spectator" al lui Banu (despre care scrisese Liviu Ornea într-o Dilemă de prin februarie), dar am recuperat repede: pe Biţă l-am isprăvit în avion, pe Taormina în patru zile. Cartea este cu adevărat superbă (fără ghilimele), orăşelul de sub Etna - doar drăguţ. Aşa că nu va fi vorba despre el în cele ce urmează; în orice caz, nu despre "pitorescul" localităţii siciliene, cu străduţele sale întortocheate şi bel-vederile impostate cu pini şi palmieri, cu iasomie, glicine şi caprifoi, cu Etna acoperită de zăpadă, cu hotelurile interbelice abandonate trăindu-şi tristul destin şi cu funicularul cu care urci din "Taormina-Mare" (unde am stat) în Taormina-din-vîrf (unde avea loc evenimentul numit "Premio Europa per Il Teatro")... "Jurnalul de spectator" de mai jos este un fel de fotogramă - imperfectă - reflectînd relaţia mea instabilă cu teatrul.

5 aprilie: La Roma e senin. Iau avionul de la Fiumicino şi, după 40 de minute de zbor deasupra unei Mediterane clare, în care puteam să văd chiar şi micile ambarcaţiuni lăsînd dîre albe pe suprafaţa perfect albastră, apropierea de Sicilia se anunţă nebuloasă: avionul intră într-o masă compactă de nori şi aterizează pe aeroportul din Catania, fără ca faimosul crater al Etnei să poată fi zărit măcar... Pe aeroport, în căutarea celui venit să ne întîmpine de la comitetul de organizare "Taormina Arte", cunosc doi englezi - un el şi o ea; femeia e cronicară la Observer , bărbatul e actor la Royal Court Theatre. Ajungem rapid la concluzia că, în Sicilia, a şti să aştepţi e cea mai sănătoasă meserie. O dovadă (im)palpab