Despre presa britanică se spune că e cea mai bună din lume. E bogată şi variată, subtilă şi directă, investigativă şi aluzivă. Presa britanică e o industrie (ca detergenţii), un obicei (ca spălatul pe dinţi), o atitudine (ca protestantismul) şi o forţă (ca frecarea). Îmi place să cred că sînt familiarizat cu ea, dar şi cu cea americană, în rest mă bazez pe Internet. Drept care înclin şi eu către opinia consemnată. Soliditatea acestui organism carnivor a trecut prin osmoză şi către mediile electronice. Şi, cum timpul trece, acestea au dobîndit o istorie ce se poate suprapune peste istoria reală, împroşcînd-o cu semnificaţii. Fără eforturile ziariştilor de televiziune cum ar arăta oare fascinantele documentare de pe Discovery? Fac aici o pauză şi semnalez că PRO TV-ul difuzează duminica dimineaţă celebrul serial The Cold War produs pentru CNN de Sir Jeremy Isaacs (cel care a produs un alt documentar epocal, The World at War, pentru BBC). Are 24 de episoade (duminica trecută l-am văzut pe al doilea) şi, în ciuda cîtorva cîrteli (că ar interpreta uneori cam naiv acţiunile sovietice), rămîne adevăratul monument vizual al conflictului care a schimbat cel mai mult lumea, făcînd cele mai puţine victime. Însă, din motive stranii, PRO TV a decis să-l difuzeze fără generice şi subtitluri, la fel cum a făcut, acum cîţiva ani, cu excepţionalul The Death of Yugoslavia (BBC). Oricum, difuzarea lui e un gest care aduce decisiv istoria în cîmpul culturii, cam prea copleşit de literatura sterilă a unor creatori care se citesc între ei. Urmăriţi-l şi meditaţi la faptul că, spre deosebire de americani (faţă de care avem un complex de superioritate "culturală"), noi n-am reuşit încă să fabricăm un documentar cumsecade despre nici un moment important al istoriei noastre. Ca orice domeniu cu istorie proprie, şi televiziunea britanică are momentele ei de vîrf, unele simpatice, care