"Pace ţie" - mi-a venit să-i spun unei femei frumoase care, de curînd, m-a întrebat, după ani şi ani de nevedere, "în ce an a fost făcut filmul acela pe care l-am văzut împreună, acum vreo 15 ani, pot să-ţi spun luna, era la început de mai... pot să-ţi spun unde... la mine acasă...", ştiţi poate delicateţea, pudoarea acestei întrebări între cinefili: "în ce an a fost făcut...?",
dar aici intervenea, evident, şi altceva, se înţelege ce - o numărătoare a anilor în care n-am mai ştiut unul de altul, între noi rămînînd doar acel film, iar mie, strict personal, imaginea ei (de profesiune: fotograf) venind zilnic la redacţie pe bicicletă, mîncînd cîte un senvici la 10 dimineaţa şi pe urmă la prînz, îngrijindu-şi atent un ulcer, totuşi i-am spus: "Pace ţie!", deşi ca om normal cum sînt, de mult îmi displac religiozităţile de limbaj, "Pace ţie!" i-am spus cu toată convingerea, după ce i-am precizat că filmul acela "Pace noului venit" a fost făcut în 1963, de regizorii sovietici Alov şi Naumov, deci cu vreo 20 de ani înainte de a-l vedea noi amîndoi, la ea acasă şi i-am mai dat unele detalii cinefile - ca să înţeleagă, pasămite, că nu am uitat-o - cum ar fi acelea că filmul a fost considerat ca foarte suspect ideologic fiindcă descria prima zi de pace, atunci, în zilele capitulării Germaniei hitleriste, şi avea o scenă la care amîndoi ne-am strîns unul de altul, atunci cînd un soldat sovietic şi unul american, de fericiţi că au învins, se dădeau de-a dura, îmbrăţişaţi, pe sub roţile enorme ale camioanelor militare pline cu whisky, de sticle de whisky ciuruite, din care curgea în şiroaie băutura, da, Alov şi Naumov erau suspecţi de pacifism mai ales că în final, "dacă-ţi aduci aminte..." (mai eram şi obraznic...), filmau un nou născut, adus pe lume de o nemţoaică, exact în ziua aceea a capitulării şi care, în camionul acela militar unde
o urcaseră pe gravidă,
