Helmut THOMÄ, Horst KÄCHELE
Tratat de psihanaliza contemporana
Volumul II: Practica
Traducere din limba germana Carmen Erena, verificarea traducerii Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Trei, Colectia de psihanaliza, Bucuresti, 2000, 668 p., f.p.
In Romania comunista psihanaliza, practic, nu exista. Mai urmarita decit crestinismul catacombelor romane, disciplina freudiana a fiintat in plan teoretic in forma a 2 (doua!) volume (in traducere) ale parintelui-fondator, precum si in forma a 2 (doua!) carti de factura monografica, una semnata de I. Popescu-Sibiu si V. Sahleanu (dar scrisa doar de primul), iar cealalta apartinindu-i lui V.D. Zamfirescu. Cit priveste dimensiunea clinica, numai 3 (trei!) psihologi au indraznit sa-si asume rolul de psihanalisti formatori (desi ei nu beneficiasera de nici o analiza personala, caci nu aveau cum): Eugen Papadima, Ion Vianu si Nadia Barbulescu. Spre edificare, este extrem de utila comparatia cu situatia din Ungaria liderului (si el comunist) Kadar: acolo exista un study-group condus de Imre Hermann si afiliat la Asociatia Psihanalitica Internationala.
Nu insa totul poate fi pus in seama marginirii ce caracterizeaza ideologia comunismului real. Nici in perioada interbelica, nici dupa decembrie ’89 nu se poate spune ca psihanaliza, clinic sau teoretic, cultural sau institutional, s-a bucurat la noi de o buna receptare. Sa luam numai cazul recunoasterii profesionale: in nomenclatorul oficial actual, in care sint „prinse“ toate profesiunile care beneficiaza de girul legalitatii, figureaza meseria de vrajitor, de ursar, de caldarar, dar nu si cea de psihoterapeut... Chestiunea este complexa si nu e nici locul, nici timpul pentru a supune unei analize detaliate cauzele unei asemenea „imunizari“ a elitelor intelectuale romanesti in fata doctrinei freudiene si a curentelor postfreudiene. Ma voi rezum
