Monica LOVINESCU
La apa Vavilonului, 2, 1960-1980
Editura Humanitas, Colectia „Memorii/Jurnale/Convorbiri“, Bucuresti, 2001, 280 p., f.p.
Dintr-un exil de citeva decenii, dintre care exact trei petrecute pe baricadele anticomuniste, cel de-al doilea volum de memorii al Monicai Lovinescu decupeaza un segment decisiv, dominat de doua evenimente majore. Intr-un timp al Istoriei, constructia odiosului Zid al Berlinului, menit sa transpuna in realitate o metafora: Cortina de Fier. Iar in destinul autoarei, angajarea in studioul parizian al Europei Libere si inceputul campaniei indirjite si eficiente pentru a mentine deschise vamile comunicarii libere cu tara: „Microfonul deci, impotriva Zidului. Singurul mijloc pentru mine de a ma intoarce cind vreau inapoi, de a infringe interdictia de-a ramine linga ai mei“.
La apa Vavilonului – cronica a unui exil exemplar – este mai ales o carte despre chipurile si virstele interioare ale unui personaj care, in momente strategice, a catalizat energiile culturii romane. Pentru foarte multi dintre noi, Monica Lovinescu reprezinta un nume generic, acoperind mai multe roluri distincte. Mai intii, Prietenul pe care, dupa ce l-ai cunoscut, il simti cu discretie si cu fermitate alaturi, prompt, generos si dezinteresat – o combinatie rarissima de daruri. Dintr-un unghi esential de vedere, memoriile sint o Carte cu prieteni, dintre care tot mai multi vor dezerta, intr-un viitor deocamdata imprevizibil. Intre acum si atunci, memorialista face o acrobatie dificila. Exista in fiecare document intimist – memorii, confesiuni sau jurnal – o fisura intre cel care depune marturie si cel care a trait. Povestitorul poate camufla sau etala aceasta distanta. In ceea ce o priveste, oricit si-o impune, Monica Lovinescu nu reuseste decit rar sa simuleze inocenta. Gustul amar al deceptiilor marcheaza rememorarile, lasindu