Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei zile la Teatrul National „Mihai Eminescu“ din Chisinau

Publicat in Observator Cultural, marți 8 mai 2001 ·

O caravana formata din critici de teatru, jurnalisti, universitari din domeniu a poposit zilele trecute la Teatrul National din Chisinau, intr-un moment cind aceasta institutie si profesionistii ei au simtit nevoia unei confruntari care sa le obiectiveze nelinistile. Asemenea intilniri erau organizate indeobste de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru, sectia romana (AICT) la teatrele din tara. Invitatia venita de peste Prut a fost insa oportuna si UNITER s-a asociat imediat intreprinderii, avind si sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor de la Bucuresti.

Si de partea cealalta momentul a capatat insemnatatea cuvenita, prin atentia acordata de Ministerul Culturii din Republica Moldova, care a fost alaturi de manifestare la cel mai inalt nivel.

Primul spectacol din suita reprezentatiilor programate de gazde in aceasta microstagiune a fost o coproductie. Intr-un frumos gest de cooperare, trei artisti din Romania, regizorul Mihai Lungeanu, scenografa Anca Pislaru si compozitorul George Marcu au intins o mina prieteneasca colegilor din Chisinau realizind spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci, dupa piesa omonima a americanului Dale Wasserman, care a prelucrat la rindu-i romanul lui Ken Kesse. Parabola teribila a spitalului psihiatric ca inchisoare a mintii, a intunericului impus si indus printr-o insidioasa manipulare, nu si-a pierdut, iata, relevanta la atitia ani de la lansarea ei pe piata mass-media (vreo 25 de ani au trecut de la stralucitul spectacol al Nationalului bucurestean in regia lui Horea Popescu, la ceva distanta, si el, de celebrul film care-l propulsa pe Jack Nickolson ca prototip al nonconformistului cinic si furios).

Pentru a face si mai graitor mesajul, spectacolul de la Chisinau apeleaza la o imagine scenografica fara echivoc. Suita de panouri cu care Anca Pislaru creeaza multe si ingenioase spatii de

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 10 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 8 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°