Dansatori care sunt în acelaşi timp interpreţi, în sensul actoricesc al cuvântului, au existat întotdeauna, dar în ultimele decenii a apărut şi un gen aparte de dans-teatru, cum ar fi, de exemplu, cel practicat de Pina Bausch. Apropierea dintre cele două arte s-a făcut însă şi din cealaltă direcţie, actorilor cerându-li-se adesea să stăpânească în asemenea măsură arta mişcării, încât expresivitatea gestului să poată fi o prelungire a expresiei vocale. Dar şi în acest domeniu s-a ajuns până la forme de teatru-dans, în care actorii dau viaţă conţinutului de idei, în mare măsură, sau chiar exclusiv, prin arta gestului.

Coregraful Florin Fieroiu este la a doua încercare de a crea un astfel de spectacol de teatru-dans, pe scena Teatrului "Nottara". Dacă în spectacolul stagiunii trecute, DaDaDans, actorii se revendicau atât de la arta cuvântului cât şi de la cea a gestului, de astă dată, în recenta montare Dansolitude, actorii se exprimă numai prin mişcare.

Creatorul spectacolului a plecat de la un scenariu de Radu Macrinici, are ca partener pentru scenografie pe Lia Manţoc, iar ca interpreţi pe actorii Cerasela Iosifescu, Dragoş Bucur, Alexandru Jitea şi Bogdan Dumitrache.

Micul dicţionar care ne întâmpină înaintea începerii spectacolului, în programul de sală, cuprinde câteva gânduri generoase, cum ar fi "gest - întinde o mână", sau întru totul adevărate, "dragoste - cea mai grea poruncă", alături de altele pline de umor, "palma - metodă biblică de îmbujorare", dar şi gânduri răzvrătite, precum "corp - singura creaţie a părinţilor mei". Nu numai în plan profesional, dar şi în plan intim, spiritual, generaţia celor ce au acum puţin peste treizeci de ani, şi căreia îi aparţine şi Florin Fieroiu, se consideră a fi deci o generaţie spontanee.

În ceea ce priveşte însă legătura dintre modul de gândire exprimat de coregraf în program şi punerea