Nu mai aştepţi
Odihnească-se-n pace zăpada pe ramuri
în armonie cu aerul
în armonie cu păsările.
Undeva departe într-un oraş schilodit de-nserări
pe o stradă coclită sau într-un hotel
cineva se leapădă de tine.
Undeva sus zăpada s-a lepădat de nor
şi a venit să te fulguie.
Cum să n-o primeşti?
îi arăţi locul unde te doare
o laşi să-ţi intre înăuntru
să-ţi viscolească inima
până o face albă ca sufletul
şi nu mai aştepţi primăvara decât
ca pe-un rânjet ce dezgoleşte colţii pământului
sau ca pe-o deschidere de cortină când apare
schimonosit de multele-i feţe
actorul.
Trosnetul gheţii pe lac
bagă şi mai adânc în nămol peştişorii.
Frigul mârâie-n stuf.
înserarea se surpă.
Odihnească-se-n pace zăpada pe ramuri
în armonie cu vântul
în armonie cu pulberea oraşului îndepărtat.
Pe zăpada din sufletul tău scârţie paşi
paşi ce nu ştiu încotro s-o apuce.
Numai cristale
Port în mine o creangă uscată într-un vas de cristal.
Toarnă-i apă să putrezească.
Sau lasă vântoaica să urle s-o spulbere
să rămână vasul gol şi curat
să pot pune în el viorele şi ceva toporaşi.
Nici o grijă - eu ştiu a păstra vie în minte
imaginea unui vas de cristal
şi florile vii
şi la fel de vie clătinarea apei
când mă întorc după soare.
Priveşte în urmă - ce soare verde!
Fireşte eu mă împiedic de aceeaşi creangă uscată
şi trosnetul ei
răsună odată cu pocnetul vasului.
Peste tot numai cristale.
Atât de vii!
O strălucire sălbatică
El e un om frământat.
El îşi acoperă ochii cu ceea ce ve
