Între ei, scriitorii
Clientelismul cultural, cărţile sau articolele unui prieten scriitor despre un alt prieten scriitor, constituie de mult un fenomen de amploare în literatura română. Principiul e simplu: tu mă lauzi, eu te laud; eu sînt puţin mai cunoscut decît tine şi, deci, cîndva, te voi putea ajuta; am nevoie de ceva referinţe critice aşa că scrie în revista (sau la editura) ta ceva despre mine şi aştept cu nerăbdare noul tău volum etc. Scenariul poate varia: sînt un neînsemnat scriitor prieten cu un tip cu influenţă din capitală şi, ca să mă mai ridic şi eu puţin, scriu o carte despre el. Un bun exemplu în acest sens este monografia Marius Tupan între utopie şi parabolă scrisă de Ion Roşioru. Poetul Roşioru şi-a călcat pe inimă, şi-a pus deoparte harul poetic şi s-a dedicat artei "duşmane", critica, de dragul prietenului său din tinereţe. O funcţie importantă la revista de literatură Luceafărul (acesta ar fi punctul de vedere extraestetic) l-a îndemnat probabil să facă pasul hotărîtor. Şi iată că, după cîteva volume de versuri, haiku-uri şi altele, elanul cultural al autorului pomenit culminează într-o monografie.
Nu e nevoie de simţ critic, ci de ceva bun simţ, ca să eviţi laudele exagerate aduse unui romancier care totuşi înseamnă prea puţin în istoria recentă a literaturii noastre. Însă victima Roşioru este complet hipnotizată de marea personalitate pe care o descrie: "Verva lui îndrăcită are ceva de furtună într-o pădure ecuatorială: culisele vieţii literare bucureştene, şi nu mai puţin a celor politice, îi sînt la degetul mic." O calitate ţinută la mare preţ de scriitorimea română contemporană...
Sînt citaţi diverşi indivizi geniali (de care n-a auzit nimeni) însoţiţi, inevitabil, de particula "prieten". Feluriţi "tovarăşi de drum literar" îi anticipau strălucita carieră cu mult timp înainte ca ea să fi luat fiinţă
