În Arta ca procedeu, un text scris în 1927, formalistul rus Victor Şklovski compara experienţa estetică cu percepţia unei făpturi care descoperă pentru întîia oară lumea din jurul ei. În vreme ce percepţiile obişnuite, care sînt ancorate în rutină şi mai mult ascund decît dezvăluie, arta solicită o percepţie a anumitor trăsături ale unui obiect, obiectul în sine fiind neimportant. În experienţa cotidiană noi mai mult alunecăm peste, dincolo de obiecte, pentru că ne sînt atît de cunoscute încît nu le mai vedem cu adevărat. Apelăm pur şi simplu la amintirile pe care le avem despre ele, la ceea ce deja ştim, mizînd mecanic pe consecvenţa lor. Arta, însă, literatura în speţă ne obligă să redescoperim lumea de ca şi cum am vedea-o pentru prima oară. Ne obligă să o vedem şi să o simţim, de ca şi cum nu am fi cunoscut-o niciodată. Concluzia lui Şklovski este că percepţia estetică echivalează cu o trăire epifanică. Deschizîndu-ne ochii asupra unei lumi pe care ne-am obişnuit s-o ignorăm tocmai pentru că ne e familiară, arta re-creează de fapt Creaţia originară.

Ideea expusă de Şklovski în acel eseu din 1927 pare să fie şi punctul de plecare al celei mai recente cărţi a lui George Steiner, Grammars of Creation, pusă în slujba unei misiuni dificile la momentul actual: aceea de a demonstra că artele şi literatura sînt superioare, la scala istoriei civilizaţiei, ştiinţei şi tehnologiei. Teza lui Steiner nu diferă mult de a formalistului rus, chiar dacă detaliile expunerii sînt distincte. În esenţă, autorul susţine că prin artă avem revelaţia eternităţii. Atemporalitatea operelor literare rămîne neafectată de temporalitatea universului uman. Literatura ancorează omul pe un teren ferm - cel al valorii, al universalului şi transcendentalului -cruţîndu-l astfel de vremelnicie, de arbitrar şi zadarnic. Rostul unor scriitori ca Dante sau Paul Celan, aşa cum îl vede Steine