L'Aire pregăteşte în aceste zile apariţia unei culegeri de nuvele (Cuvintele mele), scrise de prozatoarea elveţiană de expresie franceză Françoise Choquard, deţinătoarea mai multor premii literare, dintre care amintim Premiul Republicii şi al Cantonului Jura, 1983, pentru întreaga sa operă, şi cel acordat de Atelierul scrisului din Saignelégier în 1984. Îmi face plăcere să pot prezenta cititorilor noştri în avanpremieră una din miniaturile din volumul amintit, nu înainte de a spune câteva cuvinte despre autoare, pe care am avut privilegiul de a o cunoaşte îndeaproape.

Născută cu 74 de ani în urmă în cantonul Jura într-o ambianţă lingvistică franceză, scriitoarea s-a stabilit din tinereţe la Berna, unde s-a considerat totdeauna "o exilată" din punct de vedere lingvistic (deşi Berna este socotită un centru de bilingvism!). Din căsătoria cu un medic german-elveţian, Witz, a avut patru fete, de care e foarte mândră, ca şi de cei unsprezece nepoţi. Tatăl ei, "matca" familiei, căci mama a părăsit-o înainte de vreme, este eroul romanului Centaurul rănit, tradus şi la noi.

Deşi talentul scriitorcesc i-a fost descoperit încă de pe băncile şcolii, de scris cu adevărat s-a apucat mult mai târziu, după ce copiii au crescut. O viaţă de familie cu multe obligaţii, lângă un soţ "căsătorit cu meseria lui", i-a dat totuşi răgaz să studieze temeinic pianul, timp de 21 de ani, cu o înclinaţie aparte pentru Bach. Scriitoarea nu-şi recunoaşte "talentul pentru muzică", dar acordă anilor dedicaţi pianului meritul de a o fi obişnuit cu structurile bine organizate, pe care le-a aplicat şi le-a cultivat apoi în literatură. Trebuie să adaug că gustul de a asculta şi de a înţelege muzica bună îşi are rădăcinile tot în acest studiu. Îmi aduc aminte cu câtă emoţie şi satisfacţie l-a descoperit pe George Enescu, într-o seară, pe când mă aflam în casa ei primitoare, situa