Prin abtinerea de la votul dat in 1999 de catre fosta putere in favoarea NATO, care ceruse atunci acces in spatiul aerian al Romaniei, PDSR si-a subminat credibilitatea in fata NATO si sansele Romaniei de a primi o invitatie in 2002. In penultima zi a unui tur pe probleme de securitate in Statele Unite ale Americii am avut sansa de a intilni un oficial american din Departamentul Apararii, ale carui nume si functie, ambele proeminente si influente, am promis sa ramina confidentiale, care a fost dispus sa puna puncul pe "i" in problema extinderii NATO in general si a sanselor de invitare ca membru a Romaniei in particular. Analiza pe care a facut-o oficialul american se concentreaza mai ales pe aspectele tehnice ale extinderii si pe influenta acestora asupra deciziei politice, decizia politica propriu-zisa, care poate foarte bine sa ii contrazica analiza, apartinind presedintelui si, prin votul de 2/3 pe care trebuie sa il dea, Senatului american. O prima constatare este aceea ca decizia politica in 2002, la summitul de la Praga, va depinde mult mai mult de aspectele tehnice - reforma armatelor tarilor candidate, a institutiilor si a econonmiilor lor - decit decizia luata la Madrid in 1997. De ce? Pentru ca "cei trei noi membri invitati in 1997 si acceptati in 1999 au avut performante cu mult sub asteptari si au generat probleme continuu, dupa ce noi (administratia) a trebuit sa facem eforturi considerabile pentru a vinde Senatului beneficiile pe care admiterea Cehiei, Ungariei si Poloniei le-ar aduce Aliantei". Ce nu au facut Cehia, Ungaria si Polonia? Nu si-au marit bugetele de aparare in ritmul in care au promis pentru a fi admise in NATO si nu s-au aratat deloc zeloase in reforma militara dupa ce s-au vazut in NATO, concentrindu-si eforturile pe aderarea la Uniunea Europeana. Pe de alta parte, avem de a face in prezent la Washinton cu o administratie care asteapta