Adrian Nastase s-a expus zilele acestea ca un reformist timid, timorat chiar, nici intr-un caz ca omul care are energia intelectuala si politica de a impune sistemului in fruntea caruia se afla sa se schimbe Saptamina aceasta am asistat la o revenire pe agenda publica a problemelor legate de reforma economica in Romania. Autorul refocalizarii atentiei asupra reformei este premierul Nastase. Am aflat astfel ca privatizarea este, probabil, "in majoritatea cazurilor", solutia cea mai buna pentru ca firmele de stat sa nu mai fie capusate de propria conducere. Am aflat totodata ca, pentru a reduce ineficienta din economia de stat, "solutia cea mai simpla ar fi sa-I schimbam pe managerii care, timp de zece ani, nu au stiut sa faca afaceri". In acelasi timp, pentru managerii care vor scapa de valul de epurari sau pentru nou veniti, Adrian Nastase se gindeste la un sistem de cointeresare in bunul mers al intreprinderii. In sfirsit, am mai aflat ca directiile teritoriale ale Ministerului Finantelor nu vor mai avea dreptul sa acorde reesalonari la plata datoriilor catre stat catre firmele locale, fie ele de stat sau private. Se evita astfel subventionarea mascata, pe criterii politice, a unor firme ineficiente sau care pur si simplu prefera sa transfere asupra altora povara fiscala. Ce semnificatie putem acorda acestor initiative, deocamdata teoretice, ale premierului? In primul rind, trebuie sa amintim ca cele trei tipuri de masuri anuntate sint puse de Adrian Nastase insusi in legatura cu reducerea arieratelor si, deci, a blocajului financiar din economie. Or, marimea arieratelor este una dintre piedicile principale in calea incheierii acordului cu FMI. Daca, in concluzie, putem pune initiativa lui Nastase pe seama presiunilor din partea Fondului, nu avem nici o veste buna. Pentru ca este fundamental, pentru depasirea fazei tranzitiei in Romania, ca initiativa schimbarii, ce