In istoria de peste un deceniu a postcomunismului romanesc, presa a jucat roluri politice foarte importante. Ca-n orice democratie, s-ar putea spune. Un ziar sau un post de televiziune, o dezvaluire socanta sau o campanie de presa pot influenta si in Occident soarta unui politician sau a unor alegeri. In mai mica masura, totusi, caci sistemul are acolo o mai mare stabilitate, iar protagonistii scenei publice sint actori mai versati intr-o „piesa“ jucata cu mai multa atentie la reguli, la implicatii, la salvarea aparentelor. Pe de alta parte, presa romaneasca s-a schimbat ea insasi foarte mult de la inceputul anilor ’90 incoace, s-a diversificat, a „crescut“ din punct de vedere profesional, chiar daca mai avem pina sa atingem standardele de acuratete, de echilibru si de promptitudine din spatiul mediatic vest-european si american. Transformata si ea o data cu tara, presa noastra scrisa, radiofonica sau televizuala arata astazi ca peste tot in lumea civilizata: dinamica, variata, policroma; omniprezenta, influenta, prospera – o mare afacere, cu bugete impresionante si cu „magnati“ proeminenti in sferele politico-economice; pe scurt, a devenit si la noi „cea de-a patra putere in stat“, cu o contributie majora la functionarea democratiei, a intregii societati.
Pe acest fundal, ar merita examinate noutatile ultimei perioade, ale celor citeva luni de cind presa noastra a intrat si ea intr-un nou ciclu politico-electoral. Simplificind mult lucrurile, am putea spune ca in urma au ramas trei etape mari.
La inceputul anilor ’90, fostele ziare nationale editate de Partidul Comunist si de Uniunea Tineretului Comunist, respectiv Scinteia, transformata in Adevarul, si Scinteia tineretului, devenita Tineretul liber, ca si unicul post de televiziune, cel de stat, au tras tare in favoarea FSN-ului postrevolutionar, adica a preluarii puterii politico-economice de ca
