Floarea TUTUIANU
Leul Marcu
Editura Aritmos, Bucuresti, 2000, 48 p., f.p
Volumul Leul Marcu al Floarei Tutuianu dezvaluie o poezie a extravagantelor care socheaza intrucit retine extremele si cultiva contradictiile.Temele religiosului si ale iubirii sint fortate sa isi depaseasca limita, dar ceea ce izbeste cu adevarat este naturaletea cu care sint exprimate „adevaruri“ crude, imprecatii si reprosuri catre alteritate, in dubla acceptiune, de divinitate si de iubit contingent. Este o poezie feminina si feminista, sensibila si activista, diafana si triviala in acelasi timp, in care eul se marturiseste pina la lepadarea de sine si pina la reculegerea triumfala. Feminismul religios al poetei deconstruieste opozitii traditionale: barbat-femeie, suflet-trup, sfint-diavol si submineaza conceptiile discursului patriarhal, divin sau masculin, de la care insa se revendica si pe care il contine ca diferenta. Scriitura feminina care se raporteaza la o autoritate „vir“ este amprenta subiectivitatii violentate.
Articularea imaginii de trup feminin este deci decisiva in discursul poetei atit ca o definire de sine cit si ca o raportare la Celalalt. Scriindu-se pe sine, poeta isi constientizeaza acut relatia necenzurata cu propria-i sexualitate: „Am aruncat cuvintul in aer/ Si o ploaie de aur a fecundat poeta din mine/ in timp ce desenau umbra sexului pe perete“ (Leda cu lebada). Prin apelul la cuvintul divin, femeia isi recupereaza dimensiunea sexuala originara a existentei: „Doamne, lasa-ma numai femeie/ Vreau sa fiu Leda cu lebada intre picioare“.
Autoarea impregneaza discursul cu senzorialitatea trupului sau emancipat – o teritorialitate de organe augmentate („Mi-a crescut un licorn intre sini“, Acestea sint cuvintele), asigurindu-si o voce de profeta tragica: „Inca nu s-a nascut/ barbatul care sa-mi fie jumatatea mea de femeie“ (Lili-
