In 1939 Bette Davis juca rolul Elisabetei I alaturi de Errol Flynn si Olivia de Havilland in The Private Lives of Elizabeth and Essex; in 1972, Glenda Jackson lua un premiu Emmy pentru acelasi rol intr-o productie BBC pentru televiziune, dupa ce in ’71 fusese tot Elisabeta I in Mary Queen of Scots; in 1999 Judi Dench primea un Oscar pentru rolul Elisabetei in Shakespeare in Love; in acelasi an, o alta ipostaza a reginei s-a aflat in competitia pentru Oscar cu sapte nominalizari: Elizabeth (Marea Britanie, 1998), filmul regizorului indian Shekhar Kapur. Dupa ce a ajuns si in cinematografele romanesti, Elizabeth poate fi vazut acum la televizor pentru ca de curind a avut premiera pe HBO, deschizind seria filmelor cu care cunoscutul post de televiziune promite sa ne tintuiasca in fata televizoarelor in aceasta vara.
Faptul ca filmul se gaseste mai greu pe caseta video este doar unul dintre motivele pentru care ocazia oferita de HBO nu trebuie ratata. Desi pare greu de crezut, regizorul indian nu avea foarte multe cunostinte de istoria Angliei cind a inceput sa lucreze la Elizabeth, dar rezultatul final nu tradeaza acest mic amanunt. Amestec de drama istorica, thriller si poveste de dragoste, Elizabeth urmareste primii ani de domnie si transformarea reginei din tinara nesigura, indragostita la un moment dat, in Regina Fecioara care a inlocuit in Anglia protestanta cultul Fecioarei Maria. Cind a fost incoronata, in 1558, la 25 de ani, Elizabeth era descrisa de contemporani ca o femeie mai degraba interesanta decit frumoasa, inalta, cu parul blond si ochi frumosi, cu trasaturile mamei sale, Anne Boleyn, si temperamentul tatalui, Henry al VIII-lea. O actrita din Australia, avind o frumusete cu totul speciala, Cate Blanchett, reuseste sa creeze un corespondent cinematografic inedit al faimoaselor portrete ale reginei (trebuie amintit ca filmul a cistigat un Osca