O privire în cărţile lui Dumnezeu
La sfârşitul anului 2000, televiziunile şi presa din lumea întreagă s-au întrecut în a descoperi şi a prezenta figurile emblematice ale secolului XX. Dincolo de miza comercială, faptul vorbeşte despre nevoia de a măsura timpul prin oameni care fascinează. Protagonist nelipsit al acestor prezentări a fost Albert Einstein pe care, imediat după Primul Război Mondial, presa şi editurile l-au solicitat, ca urmare a curiozităţii publicului larg, să-şi expună opiniile despre marile probleme ale momentului. Einstein devenise mai interesant decât propria teorie, confirmată de britanici, dar neînţeleasă de marele public. Interes şi fascinaţie pe care, iată, presa de sfârşit de secol ni le arată a fi constante.
Tot la sfârşitul anului 2000, Humanitas a reeditat o carte de succes: Cum văd eu lumea, antologie ce reuneşte articole ale lui Einstein care, în 1996, la ediţia întâi, apăreau pentru prima dată în versiune românească.
Sunt scrieri pe teme extrem de diverse, grupate de traducători în trei mari secţiuni - Cunoaşterea naturii, Fundamentele fizicii teoretice, Ştiinţă şi înţelepciune. Articolele, publicate între 1914 şi 1955, prezintă expuneri pe teme de fizică adresate publicului profan, meditaţii asupra vieţii şi realizărilor unor mari savanţi, gânduri despre problemele fizicii teoretice şi evoluţia domeniului, despre problemele fundamentale ale momentului şi ale omenirii. Cititorul va descoperi pagini magnifice de eseu, de filozofie, chiar un dialog socratic, alături de formule matematice şi de dezvoltări ale legilor fizice.
Celui neiniţiat în ştiinţe exacte aceste ecuaţii şi principii fizice nu-i vor rămâne străine. Există în felul în care scrie Einstein ceva care, fascinându-te, te obligă să-l citeşti şi să-l înţelegi. De altfel, dincolo de aparenţa unor subiecte foarte diferite, articolele ascund un acel
