15 decembrie *)

Dimineaţa - pierdere de vreme. Pe la ora 11,30 - convorbire telefonică: Adrian Anghelescu (aproape trei sferturi de oră) - nimic concludent Despre Istorii III; vom vedea cum se vor desfăşura formalităţile de acceptare (sau de respingere!). Mîine, pe la ora 13. Omul acesta este de nisip. Pare să se alcătuiască mereu - fără liant, însă, nisipul care este A. Anghelescu ia de fiecare dată altă formă.

16 decembrie

Discuţia cu A. Anghelescu s-a amînat. Omul spune că este bolnav. Poate - dar eu nu cred. Cred mai degrabă că finalul Istoriilor III l-a speriat şi că nu ştie ce-ar trebui să-mi spună cînd o să dea cu ochii de mine.

Am recitit Casa de lemn. Îmi pare rău că l-am abandonat - pentru că mi s-a părut nu numai bun, ci şi inspirat. Oricum, îmi va veni nespus de greu să-l reiau şi să-l duc mai departe; să regăsesc - adică - starea de suflet care mi l-a dictat. Dacă voi avea doar un fragment de poem şi nu un poem întreg va fi pentru că n-am avut destulă credinţă (vorbesc întocmai ca un credincios care-şi reproşează faptul de-a se fi "cenzurat" în toiul celei mai fierbinţi - şi, prin asta, eficace! - rugăciuni).

18 decembrie

Un început de epistolă a profesorului Leon Pascal către fiul său, Titu - drept răspuns la invitaţia acestuia de-a citi o carte despre care se spune că ar fi una din marile îndrăzneli ale vremii.

"Am răsfoit cartea - de fapt, am citit-o. Mă întreb dacă cei ce o laudă nu cumva

s-au mulţumit s-o răsfoiască (aşa cum aş fi făcut-o şi eu în condiţii normale) ca să-i poată atribui, apoi, în linişte, o mie şi una de calităţi.

Deci, am citit cartea pe care mi-ai lăsat-o acum o săptămînă pe masă, împreună cu recomandările tale. Neştiinţa de-a construi, vorbăria, lipsa de har - şi nepriceperea la oameni, toate laolaltă mi se par mînate de un duh rău