Visul fiecarui cinefil este sa ajunga macar o data la festivalul de la Cannes, unde sa poata vedea competitia oficiala, sperind sa aiba sansa unui mare film, poate chiar o capodopera, asa cum au fost la vremea lor Aventura, La dolce vita, Sacrificiul ale unor maestri ca Antonioni, Fellini, Tarkovski, atinsi (cum spunea K. Kieslovski) numai ei, in unele momente, de aripa ingerului.
O data ajuns, impresiile turistice trec repede pe planul doi. Incepe cursa acreditarilor, cunoasterea salilor cu nume predestinate: Lumière, Buñuel, Bazin, Debussy si studierea programelor competitiilor: cea oficiala, Un Certain Regard, Quinzaine des Realisateurs, Semaine de la Critique. Trebuie sa faci o selectie pentru ca timpul trece foarte repede si intr-o zi de 24 de ore nu poti vedea si intelege decit maximum 4-5 filme (aproximativ 10 ore de proiectie) si asta 14 zile la rind. Filmele „grele“ apar spre final. Iar ca sa le percepi ai nevoie de „conditie fizica“. Am schitat un program care cuprinde competitia oficiala, mai ales regizorii cu „nume“, iar din cele paralele – realizatorii in afirmare.
Ziua Z a sosit. Deschiderea – Moulin Rouge de Baz Luhrmann, autorul ultimei indraznete ecranizari shakespeariene: Romeo si Julieta (Di Caprio cu pistoale intr-o frumoasa intilnire de dragoste la acvariu, totul pe muzica de ultima ora). Clasicele filme despre Moulin Rouge au disparut; apare un spectacol de tip Broadway, o combinatie intre Cabaretul lui Bob Fosse si Traviata lui Verdi. Scenografia si costumele sint de epoca, deosebit de luxoase. Muzica incepe de la Diamons Are a Girl’s best Friend (Marlyn si Crawford) si se incheie cu The show must go on (Freddie Mercury), trecind prin toate marile titluri rock. Valsurile si tangourile sint adaptate coregrafic pe aceasta muzica, exemplul fiind singurul can-can dansat pe melodia Like a virgin. Imaginea si montajul tin de tehnic
