In urma unei discutii purtate de regizoarea Catalina Buzoianu cu Richard Martin – directorul Institutului International de Teatru Mediteranean, dar si al Teatrului Toursky din Marsilia –, ce avea loc acum aproape doi ani, se nastea ideea realizarii unui proiect de anvergura la care sa participe artisti din institutiile teatrale membre ale Uniunii Teatrelor din Europa, asociatie la care Teatrul „Bulandra“ din Bucuresti este afiliat din 1991. Supratema care se potrivea cel mai bine s-a dovedit a fi, nu-i asa, cea a calatoriei, idee care putea lega artisticeste culturile mai multor tari, dindu-le o anumita coerenta.
„Instigata“ de un asemenea subiect, repede indragit de R. Martin, Catalina Buzoianu s-a pus pe treaba, alegindu-si membrii echipei care urmau sa realizeze un spectacol itinerant, cu sase-sapte escale in porturi ale Mediteranei, inclusiv Ithaca, si doua ale Marii Megre – Varna si Constanta.
„Ceva din interiorul meu ma conduce mereu spre apa“ – marturisea regizoarea. „Vaporul ca vehicul si apa ca vehicul. Am si facut spectacole care au in centru aceasta idee: Pescarusul, Chira Chiralina, Mediterana.“ Astfel ca scenariul alcatuit de ea vizeaza capodopere ale literaturii universale, avind ca parte centrala Odiseea lui Homer, calatoriile „maritime“ ale personajelor mitice. Dar nu numai atit. Odiseea 2001, cu ale sale doua parti, Mitologii si Oglinzi, este „cautarea de sine a omului in labirintul interior. Pentru ca nu e doar calatoria pe mare a lui Ulise din Odiseea, ci si calatoria omului in general, fie ca e pe apa, in cosmos sau poate fi acel cunoaste-te pe tine insuti – tot grecesc. Unul dintre personajele principale este Ulise, dar nu e un singur Ulise, ci sint, cum spun francezii, les Ullysses. Si este, de fapt, o intilnire a tuturor acestor personaje. Am descoperit in primul rind un periplu al lui Ulise pe care il intilnim in Odiseea lui