Anul 1989 s-a dovedit a fi un adevărat cutremur pentru literatura polonă, deşi în alt sens decât se aştepta majoritatea scriitorilor şi cititorilor. Dispariţia cenzurii nu a determinat apariţia pe piaţă a unor revelaţii literare păstrate în sertarele scriitorilor în vederea publicării lor fără restricţii. Mai mult, s-a constatat că tot ce era mai valoros în literatura noastră, ca şi o mare cantitate de texte întâmplătoare, au fost publicate în circuit subteran, care, deşi supus represiunii, funcţiona deja de vreo cincisprezece ani. În plus, literatura apărută într-o conspiraţie mai mult sau mai puţin convenţională era menită să fortifice atitudinea opoziţionistă a societăţii asuprite. Astfel ea îşi îndeplinea îndatoririle în spiritul glorioasei tradiţii a secolului al XIX-lea. Căderea sistemului comunist a lipsit-o de aceste îndatoriri şi i-a pus în faţă cerinţe cu care se luptă până în ziua de astăzi, şi nu întotdeauna cu cele mai bune rezultate.

Ştergerea trecutului

În plus, literatura a păşit în primul deceniu de libertate cu toate tarele pe care le purta introducerea ei în circuitul informaţional specific - nu numai în cel legat de sistemul socialismului real, ci şi în cel specific polonez. Pe malurile Vistulei literatura înlocuia numeroase forme ale comunicării sociale - romanul anilor '70 şi '80 furniza informaţii-substitut, considerate însă credibile, despre schimbările în structura puterii, despre noile procese sociologice, ba chiar şi despre cursul valutar. Din cauza criticilor îndrăzneţe la adresa puterii, rostite de la tribuna congreselor scriitorilor, acestea erau considerate germeni ai parlamentului. Luau parte la ele reprezentanţii organelor superioare de partid, de cele mai multe ori pentru a-i dojeni pe scriitori, pentru a-i controla şi a încerca să-i împace. Adeseori - şi asta vreme de 40 de ani - problema punerii în