Mitul pasiunii
Nu cu multă vreme în urmă, în colecţia Sinteze a Editurii Univers a fost publicată o carte de referinţă a culturii occidentale. Cunoscută. deopotrivă, specialiştilor în romanistică şi studenţilor din cîmpul umanioarelor care au avut de susţinut vreodată examene la literatură franceză sau comparată, Iubirea şi Occidentul este nelipsită din bibliografiile de specialitate, a fost reeditată periodic, tradusă în numeroase limbi, contestată sau doar criticată pentru ambiguitatea influenţelor, şi mai ales mereu revizuită de autorul ei, conştient de gravitatea temei şi de naivitatea pretenţiilor de a o putea epuiza într-o singură viaţă.
Pe de altă parte, pentru publicul mai mult sau mai puţin avizat din România de astăzi, cartea scriitorului elveţian poate constitui, chiar pornind de la titlu, o provocare. Iubiriea şi Occidentul e o sintagmă care trezeşte promisiuni confuze şi nostalgii vagi, îţi aminteşte, aici, la porţile orientului, de mirajul occidentului şi mai cu seamă, te îmbie la lectură, te invită să deschizi cartea, să pătrunzi în lumea ei ca într-un spaţiu fictiv (în ciuda faptului că avem de-a face cu o serioasă lucrare teoretică), funcţionează aşadar ca o formulă magică - un fel de Sesam, deschide-te - dar nu neapărat şi ca o profitabilă cheie de lectură. Fie şi numai pentru că, mai mult decît problematica raporturilor dintre orient şi occident, trei constante inseparabile pentru scriitor acaparează tematica propriu-zisă a cărţii: iubirea-pasiune, miturile sufletului şi misterul persoanei. O aluzie transparentă la intenţiile autorului şi o posibilă pistă de interpretare găsim în moto-ul care precedă subcapitolul Iubirea de iubire, ales dintr-una din scrierile lui Chrétien de Troyes "Dintre toate relele, al meu este altfel; plăcut îmi este; mă bucur de el; răul ce-l sufăr e ceea ce-mi doresc şi durerea mea mi se pare a fi sănătat