Sâmbătă, 13 ianuarie, 1996
Profesorul Al. Călinescu a sosit la mine spre sfârşitul dimineţii cu un instrument de "tortură": un magnetofon portabil. Pe la 11, ne şi lansasem într-o lungă convorbire în limba franceză, destinată a fi cuprinsă într-o publicaţie de tip universitar, sub conducerea lui Pierre Bourdieu. Amicul interlocutor a intitulat dialogul nostru: Itinéraire d'un exilé atypique.
Vineri, 16 februarie
Mi-am petrecut cea de a cincizecişişaptea aniversare lucrând la Lecturi împreună. (Cuvântul "împreună" mă amuză, la capătul unei zile de naştere trăite în solitudine.) Titlul meu convivial pune în evidenţă convenţia oricărei creaţii - fie şi de critică literară: lecturile din viitoarea carte au loc "împreună" în măsura în care cititorii acceptă să citească peste umărul meu ceea ce voi fi pus eu pe hârtie, în singurătatea necesară a mesei de scris.
Visez la o altă carte, în care să sacrific agendele mai multor ani, pentru a obţine din ele o pulbere de memorie, aceasta sfârşind prin a se constitui într-o ficţiune defensivă. Totul, în voia unei selecţii subiective şi abia coerente printre evenimente, locuri, figuri omeneşti şi stări de spirit. Pe unii dintre ai mei îi voi desemna în limba latină sumar: Uxor, Prima, Secundus şi Tertia, tot aşa cum voi schimba destule alte nume. O numesc "defensivă" nu doar din prudenţa de a proteja identităţi reale, ci şi pentru că, în mod natural, cel ce vorbeşte despre sine ia o postură "de apărare", ca şi cum ar şopti o autojustificare în faţa propriului destin.
Duminică, 10 martie
Ne-am întâlnit ieri, pe la patru şi jumătate după-amiaza, în faţa librăriei "La Hune", câţiva amici: Al. Călinescu împreună cu soţia Cici şi cu fiica sa, new-yorkezul Dumitru Radu Popa (cunoscut anul trecut, la "Prima întâlnire a scriitorilor români din toată lumea", la
