După jocurile de noroc numite bingo, care acaparaseră la un moment dat televiziunile, e rîndul acum să fie în vogă al unor concursuri de cunoştinţe care aduc şi ele, sume importante de bani cîştigătorilor. Faţă de loteria pură a celor dintîi, cele din urmă reprezintă o modalitate profitabilă şi intelectual, nu doar material. Mai exact, lucrurile ar trebui să stea aşa dacă organizatorii le-ar gîndi cum se cade. În realitate, concursurile recente fac un compromis destul de ciudat între încercarea norocului şi verificarea cunoştinţelor. Clienţii lor sînt tot doritorii de cîştig material dinainte, obligaţi să mai şi ştie cîte ceva, cam la fel cu fetele care, candidînd la titlul de Miss, sînt apreciate nu doar pentru lungimea picioarelor, dar şi pentru perspicacitatea minţii ori cunoştinţele de engleză. Rezultatul e penibil: întrebări prea uşoare, de tipul mură-n gură ilustrat aşa de bine de Caragiale în schiţa Un pedagog de şcoală nouă şi răspunsuri la plesneală, aşa încît milioanele se obţin mai degrabă prin şansă decît prin cunoştinţe.

Unul dintre defectele principale ale acestor concursuri ţine de faptul că ele nu apelează la cultura generală. Intenţia organizatorilor e sabotată de confuzia în care ei înşişi se găsesc cu privire la conceptul ca atare. Multe întrebări se referă la termeni de specialitate - aşa-numiţi tehnici - a căror cunoaştere ori ignorare nu dovedeşte nimic. Dacă nu eşti marinar, de ce trebuie să ştie ce este santina? Alte întrebări se referă la domenii pseudoculturale şi împing spre deriziune necesitatea de a fi informat a concurenţilor. La ce foloseşte să ştii cînd s-a născut conducătorul unei formaţii efemere de muzică hip-hop? E imposibil, în aceste condiţii, să legi mărimea sumei obţinute de cultura generală a concurentului. Unii abandonează din start, lovindu-se de întrebări idioate, alţii merg pînă foarte departe, slalomînd print