Interlocutorul meu mă părăsi de cîteva ori căutînd cu un ochean pe cealaltă parte a pămîntului convoiul unor credincioşi care, sub pretextul că vor merge în hagialîc la Sf. Sofia, îl ascundeau pe Iisus de duşmanii săi. Departe în negura dimineţii, la Betleem, mai străluceau luminile. Acolo am putut fi de ajutor Maicii Sfinte pe care am călăuzit-o spre Egipt. Am trecut apoi în deşertul harapilor arzător, bietul măgăruş abia se mai ţinea pe picioare, cînd s-a înduplecat bunul Dumnezeu... Bătrînul sări ca ars: " ... adică Eu!" Auzindu-se chemat, Cel de Sus crescu ca o pîine dospită. Am găsit dobitocul într-un lan de mac. Mîncase prea mult şi acum dormea. Ne-am întins şi noi, scormonind în ţărîna făinoasă două (urme de) paturi. Am pus capetele pe burta sa sură care ne-a încălzit pînă dimineaţă.

Eram obosit, respiram greu, dar nu m-am lăsat. Îl întrebai de originea strămoşilor mei şi el se grăbi să-mi prezinte un album cu arborele nostru genealogic. "Sîntem rude!", constatai surprins. Mai aveam o sumedenie de întrebări. O pusei pe cea mai ardentă, inspirată de prietenii mei pămînteni: "Îndrăznesc să te rog să-mi povesteşti ce e cu românii." Cel de Sus nu se mişcă din loc: "Aiurezi, ce te-a apucat?" Mai spusei odată: "Prealuminate Domn, te stingheresc cu vorbele mele. Sau nu? Fiindcă este ceva despre care nimeni nu vorbeşte. Tu, din cerul tău, cunoşti toate."

Un nour negru de colb de pe drumuri ne năpădi prin fereastra deschisă. Nu mai recunoşteam pe nimeni, doar ochii Stăpînului clipeau în mijlocul sălii. Cînd se pierdu întunericul vînturat, îmi dădui seama că locul unde stătuse bătrînul rămăsese curat parcă ar fi fost măturat cu grijă. Dar nici acum nu-mi răspunse, schimbînd vorba: "Ascultă, Uriele, de ce n-ai ieşit şi tu la paradă de ziua eroilor?" - "Dacă aş răspunde drept, ţi-aş mărturisi că din trîndăvie n-am ieşit. Tu însă preferi minciuna. Aş fi