Alfred Kazin reprezintă criticul literar prin excelenţă, comentatorul cu priză la text, receptiv la literatura zilei înainte de orice, înainte de literatura ca tradiţie sau canon. Folosesc timpul prezent, deşi Kazin s-a stins din viaţă în 1998, pentru că recenta lectură a jurnalelor sale m-a adus în imediata vecinătate spirituală a unui om viu, de o vitalitate nelegată strict de funcţiuni biologice. Kazin a fost martorul nepreţuit al unei bune perioade din viaţa literară americană a secolului 20. I-a cunoscut îndeaproape pe F.O. Matthiesen, alt celebru critic literar şi eseist, pe Saul Bellow, Elie Wiesel, Hannah Arendt şi pe mulţi alţii. Dar contribuţiile sale la critica literară, oferite în volume precum On Native Grounds (probabil cel mai cunoscut dintre toate) sau Walker in the City vor păli, cu timpul, în faţa acestor jurnale care înregistrează, uneori cu o concizie dureroasă, frustrantă pentru cititor, cîteva dintre cele mai importante şi mai interesante evenimente sau momente ale ultimelor decenii. Însă înregistrează şi o dramă identitară (ce jurnal nu o face?), care la Kazin s-a consumat în contextul identităţii sale evreişti. Fiu de emigranţi polonezi, Kazin era un bărbat foarte tînăr în preajma celui de-al doilea război mondial, cînd antisemitismul european şi mai puţin distinctele sale ecouri americane începeau să se facă auzite. Cînd ziarul New York Times publică, pe 12 mai 1938, scrisoarea lăsată de un evreu polonez pe nume Shmuel Ziegelboim, reprezentant al asociaţiei muncitorilor evrei în cabinetul polonez improvizat în exil, înainte de a se sinucide în apartamentul său londonez, Kazin se aşteaptă la valuri de reacţii din partea intelectualilor americani. În scrisoarea sa, adresată preşedintelui Poloniei şi primului ministru de atunci Wladyslaw Sikorski, Ziegelboim protesta, pe propria sa viaţă, împotriva indiferenţei cu care omenirea se pregătea