Despre dl. Timofte, şeful SRI, s-au spus şi s-au scris în ultimii ani tot felul de lucruri spectaculoase, între care cel mai cu moţ e apartenenţa la KGB. Inutil să spun că individul nu-mi place deloc: măcar pentru că, în anul 2000, şi-a permis - în manieră cu adevărat kaghebistă! - să-i ameninţe pe ofiţerii SRI şi să-i îndemne la subordonare faţă de superiori! Fermitatea de fular, caracteristică regimului Constatinescu, a făcut ca acest veritabil atentat la siguranţa naţională să treacă precum apa ungurească peste pietrele româneşti, adică fără să lase nici o urmă!

Din toată tărăşenia, e de reţinut scurtcircuitarea de către dl. Timofte a ierarhiei SRI, instituţie militară, în cadrul acesteia nimic nu se face fără ordinul, aprobarea sau încuviinţarea superiorului. Mai reţin că în dezvinovăţirea publică, intens prezentată pe canalele de televiziune, dl. Timofte a susţinut că departe de-a fi fost un om al Moscovei, a fost o victimă a Securităţii. Cică ar fi fost urmărit din cauza unei rude aflate în Statele Unite. Securitatea ar fi încercat să-l compromită, punându-i în cârcă fapte pe care nu le-a comis niciodată. Povestea a intrat în declin mediatic, iar dl. Timofte, votat cu multă lejeritate de către Parlament, s-a înscăunat în fotoliul ce poartă amprenta definitivă a lui Virgil Măgureanu.

Pe fondul acesta de băltire, iată că văzduhul se surpă din nou şi ni se spune (evident, fără probe, că aşa e la noi, doar suntem o ţară de gentlemen-i: cuvântul bate la puncte documentul!) că în 1993 nişte ofiţeri din SRI

i-au confecţionat d-lui Timofte dosarul de kaghebist! Oricât de naivi am fi (şi suntem!), tot ar trebui să ne punem câteva întrebări, înainte de a ne încumeta să tragem o concluzie. Dar, mai întâi, puţină istorie.

După cum ne amintim, în decembrie 1989, Securitatea lui Nicolae Ceauşescu (şi nu a poporului român, după cum diverşi dem