Cine citeşte prozele lui B. Fundoianu apărute la Editura Hasefer sub îngrijirea lui Leon Volovici - semnatar, de asemenea, al unei comprehensive prefeţe - precum şi textele sale politice reproduse din alte publicaţii ale timpului în caietele Benjamin Fondane scoase de Societatea de studii care îi poartă numele, nu poate să nu fie profund impresionat de pătrunzătoarea multilateralitate şi vizionarismul acestui artist, autor al unor poezii cu rezonanţe tragice, chiar apocaliptice, inspirate nu o dată din textele biblice, şi în acelaşi timp eseist, comentator şi filozof de o extremă erudiţie, libertate de spirit, luciditate şi incisivitate în analizarea evenimentelor şi ideilor epocii, ca şi în anticiparea timpurie, cu o extraordinară acurateţe, a unui viitor fără speranţă: "Pe stradă, în metrou, în cinematografele de cartier, te văd deja, ciment al viitoarelor gropi comune, omule! - scria el încă în decembrie 1933. Vă văd deja, viitori mutilaţi ai războaielor (...) Pe scara timpului se revarsă deja cadavre. Eu, voi, toată lumea".

Spre deosebire de atîţia alţi intelectuali, nici revoluţia din Rusia nu-i trezeşte nici o speranţă. Cu o ironie sfichiuitoare el dezvăluie faţada de staniol în spatele căreia oamenii se îmbată cu "parada de cuvinte mari" şi cu Internaţionala, în timp ce "Hitler, Mussolini, fabricanţii de arme cîntă şi ei", fabricînd tunuri şi pregătind războiul.

Cu aproape jumătate de secol înainte de prăbuşirea comunismului, Fundoianu a văzut, chiar înainte de a se întîlni cu filozofia lui Şestov, că raţiunea stearpă nu e suficientă în gîndirea politică şi că s-a mizat prea mult pe logica abstractă, neglijîndu-se "omul real". ("Cahiers du Sud", 1938). Este ceea ce vor spune în zilele noastre sociologi şi filozofi ca André Glucksman sau Edgar Morin, ultimul edificînd o întreagă teorie care explică greşelile şi autoamăgirea intelectualilor o