Zgarda rosie. Am ezitat mult pana sa scriu aceste randuri, stiind prea bine ca bucuriile sufletului trebuie traite in taina, ca sa nu ingrasam orgoliul, trufia.. Daca, totusi, m-am hotarat sa vi le trimit este pentru ca si alti semeni sa afle ca exista o anume fericire care ne e la-ndemana tuturor si...

Zgarda rosie

Am ezitat mult pana sa scriu aceste randuri, stiind prea bine ca bucuriile sufletului trebuie traite in taina, ca sa nu ingrasam orgoliul, trufia.

Daca, totusi, m-am hotarat sa vi le trimit este pentru ca si alti semeni sa afle ca exista o anume fericire care ne e la-ndemana tuturor si sper ca randurile mele sa ajute oameni tristi si singuri sa-si gaseasca echilibrul si bucuria de-a trai cu mila si iubire fata de fiintele nevinovate ce ne inconjoara. Iubesc animalele si fiecare caine intalnit mi se pare deosebit. Daca as putea, i-as ingriji pe toti cei fara stapan.

Acum vreo trei ani, s-a aciuat pe langa biroul unde lucrez un catelandru alb, ce s-a dovedit ulterior a fi catelusa. A fost numita Fetita, asa cum sunt "botezate" majoritatea cateluselor ce nu vor avea niciodata un stapan... Am indragit-o si, incet-incet, prezenta ei a devenit o necesitate. Nu mi-am dat seama atunci cat vom avea de indurat pentru simpla bucurie de-a o avea in preajma! Am avut colegi care nu mi-au mai vorbit pentru ca o ingrijeam.

Cu lacrimi in ochi L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa-i gasesc un loc al ei, un stapan. Nu mai puteam indura s-o vad lovita sau injurata, nu mai puteam indura ochii ei tristi, cand, dupa ce ne petrecea spre casa, ramanea nedumerita in drum... De cate ori era alungata sau certata, se ascundea in spatele meu. Ma durea increderea ei in mine - mai bine zis, faptul ca nu puteam s-o ajut mai mult. Ii aduceam mancare, o mangaiam, dar imi era teama s-o alint prea mult. Stiam ca se va atasa prea mult de mine si eu nu-i p