Pret de doua saptamini, Bucurestii (si nu Bucurestiul, apud T. Arghezi via Radu Cosasu) au fost gazda primitoare pentru dansul numit, nu stim de ce, contemporan. Aceasta fixare legata de (doar) timp nu spune mare lucru. Dar pina sa emitem citeva „observatii finale“, sa amintim de ultimele spectacole si de cei care s-au prezentat in ultimele zile. In aceasta ordine, primii au fost, pe 23 mai, si tot la sala Odeon, un grup de artisti din Finlanda: Jirky Karttunen &Nomad Productions. Sala plina cu – in mare majoritate tineri, plus citiva actori si regizori cunoscuti, inevitabilul ambasador care va oferi cosul cu flori si el standardizat etc. – cum spuneam, deja un public familiarizat cu dansul „contemporan“. Finlandezii vin cu un diptic: Digital Duende si Mr.&rs. Betlehem. Coregrafia: Jirky Karttunen – interpreti acelasi J.K. si Teemu Kyytinen. Muzica: spaniola prelucrata in viziune nordica. S-a baletat cu gratie si inspiratie, cei doi oferind un program elegant si fara prea multe complicatii stilistice. Simplitate, naturalete, economie gestuala. Piesa a doua, mai ampla si mai dezvoltata, in aceeasi nota de echilibru. O excelenta adecvare a partiturii sonore cu melosul ei sudic, in buna concordanta cu expresionismul liric al coregrafilor finlandezi. Ar fi fost interesant de analizat tipurile de muzica – sau benzi sonore – ce s-au perindat prin festival. De ce artistii apeleaza la un anume tip de expresie muzicala sau incearca gasirea unui sound nou, adecvat scenariului coregrafic. Ring-ul lui Felix Ruckert Company din Germania a fost iar altceva. (Meritul lui Cosmin Manolescu de a selecta spectacole cit mai variate ca forma si continut trebuie din nou subliniat.)

Un grup de interpreti din mai multe tari europene realizeaza un spectacol interactiv cu concursul publicului bucurestean. Conceptia si coregrafia ii apartin lui Felix Ruckert, iar muzica – interpre