Sint specialist in relatarea impresiilor despre tirgurile de carte. Si asta nu inseamna decit un singur lucru: nu ma mai satur de astfel de manifestari. Poti spune in fel si chip cit de aparte este o vizita prin Tirg, esential este sã realizezi cã totul nu se rezumã la o cursa obositoare printr-o librarie imensa. Deja cititorul roman a invatat ca la tirg poti vorbi cu autorii preferati in carne si oase, ca sint gale de premiere (ASPRO, AER) de unde poti afla ce trebuie cumparat sau unde te poti revolta de nedreptatea juriilor, ca mai sint si ceva reduceri ici-colo si, mai ales, ca faci parte dintr-o comunitate larga (nu cum spun scepticii), aceea a cititorilor. O gama intreaga de sentimente pe care nu le vei regasi decit peste un an.
BOOKAREST-ul a fost o sarbatoare, ca de obicei. Deja lumea s-a obisnuit sa se simta bine printre standurile de la Teatrul National. Este superfluu sa intrebi cum a fost la Tirg, ti-a placut? Raspunsul va veni imediat: este ca si in anii trecuti. Ceea ce nu e un lucru rau: sa transformi o sarbatoare intr-o obisnuinta, iata un merit esential al organizatorilor. Cind s-a format o traditie (Tirgul va implini zece ani), cind nu cunosti, ci recunosti oameni pe care i-ai vazut la o editie precedenta, birfele, scepticismul devin foarte amuzante. Sa critici la fiecare editie aglomeratia, pretul ridicat al cartilor si celelalte, iata o modalitate de a face atmosfera cit mai suculenta, mai plina de viata.
Tocmai acest sentiment de stabilitate, de situare intr-o traditie, nu ma mai obliga sa fac o prezentare completa, obiectiva. Voi spune ce mi-a sarit in ochi la o plimbare relaxata printre standuri: Jurnalul lui Mircea Cartarescu, expozitia AsproMax, multa carte straina (mai multa decit in ceilalti ani), foarte multi copii veniti cu profesorii lor sa vada „minunea“ (lucru pe care nu l-am mai observat in ceilalti ani), apar
