Petre STOICA

Insomniile batrinului

Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2000, 48 p., 15000 lei

Despre poezia lui Petre Stoica s-a spus ca pretinde a fi o cronica a vietii de fiecare zi. Aflat intr-un exil estetic autoimpus vreme de trei decenii – rodnici prin prisma numarului de volume publicate – Petre Stoica a facut poezie din lucrurile marunte ale vietii si din indeletnicirile insignifiante pina la banalitate ale unui om simplu care nu-si putea gasi altfel libertatea, „obligind existenta cotidiana sa-si dezvaluie resursele de lirism“ (Alex. Stefanescu) intr-un efort incarcat cu mult dramatism.

Cu prezentul volum, insa, Petre Stoica renunta sa mai fie „violent apolitic“. Batrinetea pare sa nu mai aiba atributul rabdarii. Timpul e prea inaintat, iar viata e tot mai articulata de tristete. Cartea insasi se deschide cu poemul Statia finala: „Dupa un suspin de durata deceniilor/ am revenit la origini in cautarea/ iasomiei a temeliilor sacre“. Refugiul in memorie („amintirile se acopera de paduchi/ cazuti din pletele mortii“), aproape fortat, amintiri care vin de-a valma cu parfumul lor de demult, dureros de dulce al candidei copilarii, cu lucrurile marunte care staruie uimitor de vii in memoria batrinului („copil imi placea sa ascult/ misteriosul sunet din gura stircului impaiat“) nu poate suplini existenta fada a batrinetii, mai mult, devine un supliciu: „ma tortureaza memoria [...] timpul tihnei asteptate intirzie“.

Dar in oraselul care se scufunda lent in „igrasie“ batrinul poet nu e singur: „Doi cite doi mereu doi cite doi/ se plimba de la un capat al strazii la altul [...] nimeni nu le cunoaste originea numele/ bolile realizarile nerealizarile/ si nimeni nu le intelege soaptele/ intretaiate de tusea urcind din genunchi/ [...] se plimba doi cite doi mereu/ in aceleasi vesminte largi care le acopera/ intimitatea naruirii fumul u