Alexandru Claudian a fost, în interbelic şi ceva mai tîrziu, un sociolog distins deşi îşi cucerise mai greu suprafaţa în cercurile de specialitate. Şi asta, probabil, pentru că deşi a participat la una dintre cercetările anuale, n-a făcut parte din şcoala monografică a lui Dimitrie Gusti. Deşi a absolvit liceul şi facultatea la Bucureşti, în 1929 se stabileşte la Iaşi, unde devine asistent la catedra condusă de Şt. Zeletin. După doctorat (1930), se apropie de sociologul Petre Andrei, devenind conferenţiar pe lîngă catedra lui, în 1941, după moartea acestuia, ajunge titularul catedrei. Era, din tinereţe adept al social-democraţiei şi cursurile sale, ţinute cu strălucire, dovedesc această apartenenţă. După al doilea război mondial devine ideologul social-democraţiei româneşti şi apropiat de Constantin Titel Petrescu, conducătorul partidului, colaborînd la ziarul şi revista mişcării. Dar, de prin 1947, situaţia sa de social-democrat de strictă observanţă, refuzînd colaborarea cu P.C.R., îi aduce mari neajunsuri. E arestat în 1948, face puşcărie şi revenit în calitate de cercetător la Iaşi se pensionează în 1960. Doi ani mai tîrziu moare, uitat, la 62 de ani. Dacă social-democraţia ar fi fost lăsată să existe, Claudian ar fi devenit, cu siguranţă, o personalitate sociologică-culturală foarte cunoscută şi stimată. Dar şi aşa, personalitatea sa, cuceritoare, cîştigase aderenţi destui, iar cursurile sale (Sociologia generală, Sociologia religiilor, Clasele sociale, Sociologia războiului etc.) se impun, recoltînd simpatii, apoi cartea sa din 1935 Cercetări filosofice şi sociologice e, negreşit, demnă de reţinut.

A considerat util, după carnagiul războiului, să elaboreze un studiu doct despre antisemitism, pe care l-a intitulat Antisemitismul şi cauzele lui sociale. Deşi după Auschwitz fenomenul antisemitismului a căpătat noi relevanţe datorită asasinării a şase m