N-a trecut săptămîna cînd am fost chemat să vin la cel ce mi-a fost o veşnicie stăpîn. Era în ziua Înălţării. M-am spălat, m-am îmbrăcat şi m-am dus la palat. Mihail, revenit din campanie, conducea şedinţa, lîngă el se sprijinea de un perete Rafael cel tăcut. Lume peste lume se îngrămădise în sala de ceremonii, bătrîni şi tineri, copii şi adulţi, fete frumoase şi camarazii mei îmbrăcaţi într-o uniformă fistichie - pantaloni scurţi, tricouri subţiri şi pe cap o pălărie strămoşească. Socoti că spectatorii la acest festival al copiilor n-ar fi încăput toţi în grădina Edenului, locul rezervat celor buni. Mă uitai în sus. La balcon, Stăpînul abia se zărea cufundat în zecile de perne care cereau un spaţiul larg.
Fiind cele trei zile trecute în program laolaltă ca 'ziua copilului', posesorii unei legitimaţii speciale puteau intra să viziteze bazarul pestriţ precum şi răcoroasa cofetărie. Ne-am oprit la tejgheaua unei fete care mi se păru cunoscută. O întrebai de unde este. "De la Iaşi." Pe atunci nu auzisem de acest tîrg, dar un vînt cu arome de flori îmi aduse aminte de o călătorie în necunoscut. La conversaţia noastră se vîri nepoftit şi un romaşcan căpos care o asista cu sfaturi: "Vorbeşte politicos cu dumnealui! Gîndeşte-te bine! Fii calmă, ia-ţi timp!" Gabriel păşi solemn în faţa juriului care stătea cocoţat pe o estradă. Bătu în lemn şi ceru linişte: "Dragi copii, auziţi ce am păţit eu săptămîna trecută la Iaşi, acest oraş al minunilor. Să fiţi îngăduitori cu colegul meu Uriel care nu-şi cunoaşte ţara." Şi Gabriel, nepăsător, continuă ... Cu cît vorbea, vocea devenea mai blîndă, se îndulcea şi ne răpi astfel pe toţi în acea călătorie a lui. Mihail l-a întrerupt de cîteva ori. Şi tot ascultînd aşa mi-a părut rău de toate vorbele rele, ca şi de gîndurile cu care l-am urmărit.
"Am mai fost odată la fala Iaşului, Copou. M-am retras în fundul grădinii,
