Indiferent ce vor spune documentele Ministerului de Externe, ale Ministerului Culturii, sau Televiziunea Română cu ale sale penibile duplexuri difuzate o dată la cîţiva ani, în România postceauşistă există o crescîndă moldofobie - mă refer la Republica Moldova. Moldovenii trec hotarele României fără a şti nici ei bine, mă tem, dacă emigrează sau se mută pur şi simplu într-o altă zonă a patriei. Cotidianul pe care îl găsesc, odată sosiţi, le demonstrează probabil că sînt mai curînd în situaţie de emigranţi. Şi, mai complicat, de emigranţi priviţi cu prea puţină simpatie de localnici. Aceasta nu e doar o problemă de politică externă - pe care, fireşte, nu o abordez eu, aici - ci şi o problemă de cunoaştere şi înţelegere a istoriei de către români. Cărţi despre Basarabia istorică există. Personal, am descoperit Basarabia, ca teritoriu românesc, prin intermediul bunicului meu, care şi-a început cariera de profesor la Odesa. Basarabia aceasta, cunoscută direct de cei de care pe mine şi pe alţii ca mine, ne despart deja două generaţii, e în mare măsură un concept istoric, mai curînd un spaţiu real. Şi nu ştiu dacă acele cărţi care s-au scris deja pe această temă contribuie cu adevărat la ancorarea ei în realitate. O face însă, cu siguranţă, un documentat şi serios volum scris, ce-i drept,pentru cititorii de limba engleză, de către Charles King: The Moldovans. Romania, Russia, and the politics of culture (Romania, Rusia şi o politică a culturii).

King tratează formarea unei colectivităţi, în regiunea dintre Prut şi Nistru, pentru care chiar şi alegerea unei denumiri pare problematică: naţie, popor, minoritate? Există, crede Charles King, un naţionalism moldovenesc, deosebit de toate celelalte tipuri de naţionalism, foarte rar studiat, şi care se manifestă mai curînd prin recul, ca eşec al unui proiect sovietic de concepere a unei noi naţii. Numai că refu