Odată cu "davai ceas" Comisia aliată de control bea cafea cu bucureştenii * Sejurul ieşan al criticilor Cioculescu şi Streinu * Discursul baronului de Vax şi trei tineri crai ieşeni care cuceresc Capitala şi cafenelele ei * Ion Barbu - adorator al filtrului * Scriitorii clujeni şi Cicerone Theodorescu împotriva cismelor care calcă poezia * Eliberarea puşcăriaşilor politici de cursă lungă * Cafeneaua - academia spiritelor libere

După definitiva aşezare în scaun a regimului comunist, prin formarea guvernului Groza, cafeneaua a intrat şi ea pe lista celor ameninţate să dispară. Cine mai avea nevoie să păstreze, în planul cetăţii, un loc unde oamenii veneau să se întâlnească şi să stea de vorbă, dacă acest loc nu era casa partidului? Să stea de vorbă mai ales despre cele de care nu era voie să se vorbească, ba să discute şi măsurile luate public şi comentate prin gazete. De desfiinţat nu se puteau desfiinţa aceste localuri, plasate în centrul Capitalei, dar s-a făcut tot ce s-a putut pentru a le modifica şi a le schimba clientela.

Articolul de bază în ceea ce priveşte consumul din cafenele era bineînţeles cafeaua, de unde le venea şi numele. Dar cafeaua dispăruse de pe la începutul războiului şi în locul ei era instalat surogatul de cafea, de obicei năutul sau un înlocuitor adus din Orient sau din Grecia, făcut din smochinele degradate puse la prăjit şi măcinate. După 23 august, odată cu ocupaţia rusească şi cu intrarea în Bucureşti a Comisiei aliate de control (anglo-americană), la Capşa, la Athénée Palace şi la Café de la Paix a reapărut cafeaua. Se serveau cafele turceşti şi chiar cafeaua filtru, adusă la masă în aparatele de ceramică maron fabricate cu 50 de ani înainte la Luxemburg şi având lângă ele o cană de metal cu apă clocotită, pentru a le prelungi conţinutul.

Mi-aduc aminte de zilele lui septembrie-octombrie-noiembrie 1