Dincolo şi dincoace de propagandă

Mai tîrziu, s-a discutat despre îmblînzirea legii Papia Poppaea, pe care August o dăduse la bătrînţe, după legile iuliene, spre a-i pedepsi pe celibatari şi a spori tezaurul public. Printr-asta însă nu creştea nici numărul căsătoriilor, nici cel al copiilor de crescut, tendinţa de a nu avea urmaşi fiind mai puternică, iar mulţimea celor ce se puneau în primejdie crescînd din ce în ce, fiindcă orice familie era năruită prin mulţimea delatorilor şi, precum mai înainte era chinuită din pricina viciilor, acum era din pricina legilor. (Cornelius Tacitus, Annale, III, 25)

Pentru lumea occidentală în general şi pentru demografi, sociologi, istorici, în special, România e un atipic, fenomenal caz de politică pro-natalistă împinsă mult dincolo de limitele credibilului. În spatele unei singure legi, Decretul 770/1964, stă o realitate dramatică ce a afectat într-un mod sau altul fiecare familie şi persoană trăind în epoca dictaturii comuniste.

Acesta este subiectul celei mai recent traduse cărţi a lui Gail Kligman, Politica duplicităţii, lucrare de antropologie în măsura în care accepţia americană a termenului subînţelege intervenţia ştiinţelor politice, sociologiei şi a istoriei mentalităţilor. De altfel, miza cărţii nu e atît să atragă atenţia asupra efectelor tragice ale interzicerii avortului, deşi autoarea nu încearcă să-şi ascundă poziţia, cît să arate cum funcţionează mecanismele menite să regleze permanent relaţiile dintre statul totalitar şi indivizii/membri ai societăţii.

Excelent scrisă, de pe o poziţie neutră în măsura în care nu alunecă în didacticism ori sentenţiozitate, cartea lui Gail Kligman analizează pe de o parte meticuloasa încrengătură de legi, regulamente şi norme de aplicare destinate să transforme femeia socialistă în producătoare de "forţă de muncă viitoare",