convorbire cu Paul GRIGORIU, director general adjunct, Societatea Româna de Radiodifuziune
La realităţi noi, cuvinte noi. După '89 am scăpat de sărăcia cu jargon şi am început să trăim tranziţia cu blazon. "Petreuşii", "tacîmurile" şi "adidaşii" au dispărut din vorbire, limbajul nostru s-a căftănit de pe o zi pe alta cu active, implementări şi arierate. Cuvinte simple altă dată au simţit nevoia de travesti şi-au început să acţioneze sub acoperire: firava căldură ca agent termic, neschimbatul icralist ca agent imobiliar, comerciantul cu apucături "de stat" ca agent economic. Progres bizar: deşi au luat fiinţă puzderie de universităţi, limbajul de succes al zilei pare să-şi găsească adevărata expresivitate reproducînd argoul folosit în căruţele cu coviltir sau în cursele de navetişti. Cum se realizează, în aceste condiţii, dialogul interactiv, comunicarea şi parteneriatul cu drepturi egale, descoperirea unui cod reciproc admis?
Publicul-ţintă Stimate domnule Paul Grigoriu - "interactivitatea" face parte dintre termenii nou intraţi în vorbirea cotidiană: cît de nou este el, de fapt, pentru un redactor de radio, cu o experienţă de peste trei decenii? Se vorbeşte mult de interactivitate, e aproape o modă, cel puţin în ultimii 10 ani. O dată cu apariţia posturilor de radio particulare, ea a devenit o necesitate şi pentru radioul naţional care, pînă în '89, avînd un monopol al informaţiei prefera / i se impunea un discurs "ex cathaedra". După '89 acest stil de comunicare cu ascultătorii n-a mai mers. Dialogul interactiv nu vi se pare că sună ca un pleonasm? Cum să fie altfel, dacă nu interactiv, un real schimb de păreri? Dar sînteţi sigură că e vorba chiar de comunicare interactivă, în bunul sens? După părerea mea, aşa cum se practică acum, lucrurile se fac numai cu jumătate de măsură. E drept, s-au introdus la mai toate emisiunile telefoanele directe, unde
