Pe la 8 - începe înghesuiala, cu Surprize, surprize la România 1, Academia vedetelor la Antena 1, Steaua ta norocoasă la PRO TV - e sîmbătă şi e seară, nu simţi presiunea unei seri care refuză să fie la fel ca celelalte şase din săptămînă, presiunea unei seri care te îndeamnă fă ceva deosebit, ieşi undeva unde n-ai mai fost? -, televiziunile o simt şi, treaba lor fiind să te ţină închis în casă, se înghesuie să-ţi ofere cea mai bună petrecere, cea mai simpatică gazdă, cei mai celebri invitaţi, n-are rost să porneşti la ora asta în căutarea distracţiei, ai aici tot ce-ţi poţi dori, "putem să rîdem necenzurat, să plîngem necenzurat, să cîntăm, să dansăm...aşa e viaţa şi aşa sîntem şi noi" (Andreea Marin într-un interviu), putem să visăm după ce-am văzut oameni văzîndu-şi visul cu ochii, putem să rîdem de celebrităţi legate la ochi care-şi vîră mîna cu teamă în acvarii locuite de şerpi/ viermi/pui de crocodil (probă obligatorie la Academia vedetelor), putem să aşteptăm ca Mihaela Rădulescu să ne mulţumească "din suflet" sau să ne ureze ceva "din inimă" (o va face cu siguranţă, mai devreme sau mai tîrziu) - e sîmbătă seara, e fericirea la televizor. Paranteză: scena despărţirii unui cuplu, aşa cum mi-a redat-o, după-aceea, unul dintre cei doi actori: la un moment dat din acea conversaţie gravă, finală, obligatorie, s-a surprins gîndindu-se că ar vrea ca totul să se termine mai repede, să-şi ia rămas bun şi să ajungă acasă, ca să se poată uita, în linişte şi în singurătate, la - nu mai ştiu exact la care emisiune; persoana care mi-a povestit asta fusese şocată şi întristată de propriul gînd - îl considera o ilustrare perfectă a insensibilităţii. Dar poate că fusese altceva, unul din acele miraje care pot să apară în clipe de înfrîngere şi epuizare, cînd am aruncat totul peste bord şi nu ştim în ce direcţie nouă să cîrmim, mirajul unei fericiri găsite nu în viaţa un