Ei, nu, stimate domnule Goanţă, dragă domnule Goanţă, eu nu pot avea dezinvoltura D-voastră epică atunci cînd mă gîndesc la Ronnie Biggs; eu nu deţin răceala D-voastră britanică atunci cînd rezumaţi viaţa şi opera celui care şi azi e socotit autorul unei inegalabile capodopere în domeniul jafului; nu pot avea sarcasmul D-voastră cînd scrieţi că azi "îi e dor să bea a pint of bitter la un pub din Margate (o staţiune mediocră). Şi-a amintit că va trebui să poarte din nou pulovere". O, My Lord, cum aţi putut pune între cele două fraze, paranteza - probabil exactă - despre localitatea Margate? Ce importanţă are mediocritatea unei localităţi cînd avem în faţă un geniu care a furat 2,5 milioane de lire, fără să omoare o muscă, doar ameţindu-l, cu o cheie franceză aplicată direct în cap, pe mecanic? Sigur, domnule Goanţă, că nu vă pot imputa nimic - avem destine, remuşcări, probabil, divergente, patetisme şi ironii (să lăsăm inocenţele...) care emit programe diferite. Dar stilul D-voastră - într-adevăr ascuţit - m-a atins, m-a înfiorat şi mă sileşte să mă confesez ca unui necunoscut întîlnit într-un pub şi în nuvelele ruso-englezeşti faţă de care, deodată, eroul (dacă eu pot fi erou...) simte nevoia stranie de a-l întreba dacă se poate apropia cu scaunul şi cu paharul în mînă, dracul sau Maugham sau Cehov ştiind de ce. Eu, prietene, am de dat veşnică şi monotonă socoteală nu numai pentru criminalul, odiosul, impardonabilul meu proletcultism din anii '45-'55 ai secolului trecut; dar şi pentru alte cîteva păcate pe care nici regimul acela tiranic, nici acesta - democratic că n-are încotro! - nu înţeleg să le ierte; sînt acel gen de culpe de le zice etern-umane pe care nu le admit nici morala proletară, nici aceea mic-burgheză sau feudală sau capitalistă, toate ipocrite, fireşte, conform clişeelor, dar nu asta are acum importanţă. Concret, dacă n-am furat şi nu am ucis,