Pentru o economie a pauperităţii, publicitatea e un snobism. La noi, Promo este pseudonimul snob al snobismului publicitar, el înflorind de preferinţă pe micile ecrane. Zămislitorii expresiei nu i-au destăinuit originea, nu ştim dacă ea descinde din promovare sau din promoţionare, înrudită cu specia atenţionare, porţionare etc. Generînd acest exotism lexical, tranziţia îşi dovedeşte consubstanţialitatea cu economia de piaţă. Vizînd stimularea consumului, termenul nu avea ce căuta în economia de comandă al cărei scop era să-l restrîngă. Drept urmare, în acea vreme pe micile ecrane se putea contempla publicitatea unuia şi aceluiaşi produs: el şi ea, pe care nimeni nu s-ar fi gîndit să-l cumpere. Promo încearcă să banalizeze în ochii unei audienţe exasperate de lip-sarabanda exasperantă a abundenţei. Această reprezentaţie nu pare să aibă reguli, dar are în schimb unele particularităţi. Ea se strecoară în programele tuturor televiziunilor, indiferent dacă se cheamă private sau publice, procurîndu-le măcar o parte din veniturile după care tînjesc.

Ea are o durată imprevizibilă dînd năvală peste emisiunea în curs, de preferinţă în momentul cînd salvarea eroinei pare iremediabil compromisă ori cînd personajul politic invitat la talk-show se chinuie să fabrice o replică la cea mai agresivă dintre întrebările care i s-au pus. Pe lîngă plictiseală, pre-oferă audienţei şi o destindere: personajelor încordate din emisiunea întreruptă le iau locul personajele promoţionale, care sînt ori sfîrşesc prin a fi invariabil fericite. Căci cum altfel decît fericiţi pot fi utilizatorii detergentului X, fidelii cafelei Y, semnatarii asigurărilor Z ş.a.m.d. Îndemnurile sînt susţinute prin emoţionante flori de stil, cum ar fi "berea frate cu românul" ori insecticidul cutare "omoară definitiv". Adresată unei minorităţi chivernisite, promo ajunge ca o sfidare sub ochii majorităţii