Opera Business Center, aşa cum vedem astăzi obiectul gata, este produsul unor negocieri dure şi e, aşadar, sensibil diferit de ceea ce fiecare dintre partenerii în joc: client, primărie, arhitect îşi propunea la început. Este remarcabil, în aceste condiţii, faptul că rezultatul final, în ciuda mediului toxic în care se avizează clădiri noi în Bucureşti, în ciuda "imperativelor categorice" legate de costuri, este un exerciţiu standard de arhitectură de bună calitate. Studenţii pe care îi pregătim sînt aproape virginali atunci cînd se prezintă la o negociere dură cu clienţii, cu autorităţile de avizare naţionale şi/sau locale. Ei "ştiu" să proiecteze mari hoteluri, mediateci, muzee, în sensul în care cineva, un client abstract şi umilit de talentul orbitor al respectivului i-ar da acestuia toţi banii necesari pentru ca acesta, de unul singur, să edifice fantasmele (sau coşmarurile) vieţii sale. Kir auctore se luptă apoi cu Materia, înfruntîndu-se ca Sf.Gheorghe cu balaurul şi, se înţelege, supunîndu-l. Aşa se face că, ieşiţi pe piaţă, arhitecţii clachează în proporţie covîrşitoare la prima locuinţă care îndeplineşte unul sau mai multe din următoarele atribute: e comandată de un client de calitate intelectuală îndoielnică, dar care vine cu pozele gata pregătite; e trecută prin avizări ostile, unde nu se pricepe să dea şpagă la timp şi cui trebuie; e ridicată cu mari meşteri mari, calfe şi zidari care abia bîiguie, necum să mai citească planuri făcute pe ArchiCAD şi plotate pe bani grei. Rezultatul: capitulare pe toate fronturile şi zece ani de catastrofe. Ele dovedesc o dată în plus că meseria de arhitect nu este doar şi, aş îndrăzni să spun, nu în primul rînd una "artistică" în sensul în care marile institute de proiectare i-a educat pe mulţi (inclusiv pe mulţi educatori de astăzi). Dimpotrivă, este o profesiune de manageriat şi de negociere strînsă, abilă, ad