Să nu intre în gazetărie cel care nu ştie că într-o bună dimineaţă, deschizînd un ziar, poate citi o înjurătură la adresa sa. E un sfat al lui Sebastian - mă urmăreşte de multă vreme, de cînd pretind că mi-a venit mintea la cap. Problema e ce faci după ce, deschizînd ziarul, găseşti înjurătura respectivă: eşti prompt şi i-o întorci cu sfîntul elan: "...ba pe a mă-tii!"? Rămîi pe gînduri? Flaubert, notre oncle, era categoric: jamais répondre!, dar el trăia în Franţa şi doar în literatură. Eu trăiesc în România anului 2001 - o ţară în care demnitatea, talentul şi inteligenţa se măsoară întîi şi întîi prin capacitatea de a şti să înjuri temeinic şi, fireşte, literar - aşa că într-o bună dimineaţă am devenit subiectul acceselor de antisemitism ale unui pseudonim. Înjurăturile lui sfidau şi încălcau grav Constituţia. Să-l dau în judecată fiindcă aţîţă la ură antisemită? Unde? Aici, la noi? Poate în Franţa, în Germania, în Ungaria... La noi, în faţa oricărui tribunal, avocaţii lui vor demonstra că nu e vorba de nici o încălcare a Constituţiei, ci doar de un pamflet care e un gen literar autonom şi bonom, bun de judecat cel mult în cenacluri, nu în instanţă. (E ceea ce n-a putut invoca Arghezi, după ce a scris "Baroane!" şi poliţia antonesciană l-a ridicat de acasă; vorba aceea: "curat pamflet, dar umflaţi-l!") Eu n-am dorit niciodată să fiu mare pamfletar român - mi s-a părut prea puţin... Să nu-l dau în judecată şi să mă prefac că nu-mi pasă? Dar dacă zic că nu-mi pasă, nu intru sub incidenţa culpei de indiferenţă intelectuală faţă de tot ce e xenofob, antisemit, şovin? Şi nu m-aş dovedi totodată laş - cel mai grav păcat pe aceste meleaguri ale absolutului moral, provenit din osmoza maniheismului cu oportunismul? "Stai blînd - aud imediat consilierii intimi din interior -, nu-ţi pune mintea cu Alcibiade, o lume întreagă ştie că-i nebun, cine-i dă importanţă?, ţi-ai