Într-un spaţiu impurificat pînă la intoxicare cu manele, copii maltrataţi şi bătrîne violate, într-o ţară populată de oameni schimonosiţi de tristeţe şi durere, îmbrăcaţi sinistru sau lugubru, care merg zilnic în căutarea disperată a subzistenţei, cei care mai cred în miracole şi mai au puterea să le caute sau să le aştepte se întîmplă, uneori, chiar să şi aibă parte de ele. Am păţit-o săptămîna trecută, într-o dimineaţă în care seninului de aprilie i-a luat locul antracitul cerului care se distila în "ascuţite" şi îngheţate picături minuscule. O dimineaţă tulbure şi apăsătoare precum tristeţile fără obiect. Pe tarabe, cărţile erau acoperite cu folii de plastic protectoare. Vînzătorii lor, precum caii obosiţi, scoteau aburi pe nări sau şi-l suflau în pumnii aproape înţepeniţi de frig. Căutam "noutăţi" şi, plimbîndu-mi privirea prin labirinturile fluide de pe foliile de plastic, o necunoscută în haină ocru-galbenă, în formatul cu care ne-a obişnuit "Cartea de pe noptieră", a răsuflat fierbinte în aerul aspru. Andrei Makine se prezenta singur, numele însuşi garantînd viitorul desfrîu al cîtorva ore sublime de lectură: Pe vremea fluviului Amur, iar acel Amur îmi suna, deja, precum amour . Am luat cartea - nici nu mai conta preţul - am băgat-o-n sîn, lîngă inimă, apoi am plecat în căutarea ei ştiind că-i pe undeva, pe aproape. De departe am văzut-o. Mi s-a tăiat răsuflarea. Era de o frumuseţe copleşitoare.

Inimaginabilă. Era perfectă, absolută. În aerul brumat, strălucitor şi sticlos, sub cerul plumburiu cu reflexe argintii, în palele de vînt şfichiuitor, magnolia mea ţîşnea din pămîntul umed cu graţie şi delicateţe diafană, subjugînd totul în jur, îmblînzind spaţiul. În ultimul asalt al iernii deja învinse îşi desfăşura şi ea ultima ofensivă cu frumuseţea-i răpitoare. Ramurile subţiri şi ascuţite, fără urmă de frunze, susţineau greutatea pufoasă a enormelor