"Atunci cînd am auzit că ţărăniştii se baricadează în staţia orbitală de la Snagov, fiindcă asta este impresia pe care construcţia desprinsă parcă dintr-o odisee spaţială o produce asupra oricărui bucureştean aflat în drum spre picnicul de sîmbătă, ba, mai mult, că interzic şi accesul presei la discuţii, am fost convins că în PNŢCD a sosit, chiar dacă în ceasul al doisprezecelea, momentul adevărului." Curentul, 26 iunie 2000 "Nici nu-şi imagina Răzvan Temeşan pe vremea cînd construia palatul acela de sticlă - una dintre monstruozităţile concepute de mintea sa - la ce va folosi centrul de pregătire şi chefuri făcut din banii Bancorex!" Cornel Nistorescu,

Evenimentul zilei, 27 iunie 2000

Ahitectura post-decembristă poate fi definită ca una a ruperii zăgazurilor. Ceea ce fuse reprimat în anii de totalitarism fu acum afişat cu ostentaţie. O pudibonderie împinsă dincolo de limitele tolerabilului deveni urgent exact opusul ei. Explozia de exuberanţă de după 1989 nu a putut fi însă împărtăşită de întreaga societate, ci doar de beneficiarii schimbărilor, între care tronează la loc de cinste bancherii. Aceştia au devenit un soi de castă: salariile lor, centrele de pregătire, limuzinele, locuinţele private dar mai cu seamă locurile lor de muncă desfid restul societăţii, pe seama căreia trăiesc. Multe dintre bănci, o ştim acum, au afişat o opulenţă de mucava, care s-a descompus la cel dintîi semn al vremilor. Nu însă înainte de a blagoslovi oraşele cu destule semne ale trecerii lor pe aici. În afara locuinţelor private, băncile gestionează atît reuşitele, cît şi erorile arhitecturale ale trecutului deceniu; spre deosebire însă de locuinţe, atît reuşitele cît şi gafele sînt la o scară cu adevărat monumentală şi, mai cu seamă, au o relaţie mult abruptă cu oraşele care le găzduiesc - neîntrebate. Dl arhitect C. Ciurea face, în acest peisaj post-apocaliptic, figu